Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.02.2020

Premierul Ion Chicu a coprezidat ședința Colegiului lărgit al MAEIE

Premierul Ion Chicu a coprezidat ședința Colegiului lărgit al MAEIE

Prim-ministrul Ion Chicu, împreună cu Președintele RM, Igor Dodon, a participat la ședința Colegiului lărgit al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. La ședință au fost prezenți Ambasadorii RM din statele europene.

Ministrul Ciocoi a precizat că Colegiul MAEIE nu s-a întrunit în ultimii 10 ani, fapt care în opinia ministrului complică schimbul de opinii și afectează procesul decizional.

În cadrul ședinței a fost discutată starea actuală a relațiilor RM cu statele membre ale UE. Ministrul Ciocoi a informat reprezentanții corpului diplomatic despre progresele înregistrate în realizarea acțiunilor prevăzute în Acordul de Asociere RM – UE.

Printre prioritățile setate pentru 2020, în cadrul ședinței a fost punctat progresul în integrarea europeană a RM și dezvoltarea relațiilor cu partenerii externi, menționându-se caracterul echilibrat și deschis abordat de Guvern în construcția parteneriatelor. A fost accentuată necesitatea concentrării atenției reprezentanțelor diplomatice ale RM asupra identificării oportunităților economice, și anume susținerea creșterii exporturilor produselor moldovene și atragerea investițiilor în industrializarea țării.

Premierul a vorbit reprezentanților corpului diplomatic despre evoluția economiei naționale, menționând deficitul bugetar mic înregistrat în 2020, diminuarea datoriei publice față de PIB, investițiile publice masive în infrastructură planificate pentru 2020, progresele în atragerea investițiilor externe în industrializarea raioanelor țării.

Ion Chicu a accentuat importanța intensificării relațiilor bilaterale economice cu alte state, menite să contribuie la creșterea schimburilor comerciale reciproce și lărgirea piețelor de export a produselor autohtone. Totodată, a fost confirmată necesitatea de a spori randamentul birourilor comercial-economice din cadrul ambasadelor RM, se arată într-un comunicat al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus