Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju împreună cu Ministrul Plenipotențiar al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, Hamad Rashid Al Athba au agreat, astăzi, în cadrul unei întrevederi oficiale, decizia semnării unui Memorandum de Înțelegere pentru cooperare bilaterală în domeniul protecției mediului. Documentul ar putea fi semnat în luna aprilie curent, în cadrul Expoziției Internaționale de Gestionare a Deșeurilor, ce se va desfășura la Doha.
Oficialii au discutat despre prevederile conceptului de memorandum, despre importanța semnării documentului, precum și au punctat acțiunile prioritare pentru impulsionarea cooperării și colaborării bilaterale pe domeniile de gestiune ale ministerului.
”Republica Moldova este gata să semneze acest memorandum, știm că prevederile au fost agreate de ambele părți, urmează doar anumite elemente tehnice”, a precizat în cadrul discuțiilor ministrul Ion Perju.
Totodată, oficialii au dialogat despre schimbul comercial dintre state, și-au exprimat disponibilitatea de a îmbunătăți situația și au subliniat sectoarele prioritare, în acest sens.
Părțile și-au exprimat acordul de a impulsiona comerțul bilateral cu produse agroalimentare şi preluarea bunelor practici de la Statul Qatar în vederea valorificării potenţialului de interacţiune între comunităţile oamenilor de afaceri din ambele ţări şi promovarea produselor agroalimentare moldoveneşti pe piaţa Statului Qatar.
”Republica Moldova este o țară deschisă pentru investitori. Sunt onorat să vorbim despre importanța sporirii schimbului comercial, despre oportunitățile investiționale din agricultură, prioritățile de dezvoltare regională și interesul sporit pentru protecția mediului” a menționat ministrul Perju.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministrul Plenipotențiar al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, Hamad Rashid Al Athba a dat asigurări că Guvernul Qatar este interesat să investească în sectorul agroalimentar din Republica Moldova, iar oamenii de afaceri din Qatar sunt dispuși să investească în sectorul zootehnic din țara noastră.
La final oficialul străin, a transmis o invitație de participare la Expoziția Internațională de Gestionare a Deșeurilor, ce se va desfășura la Doha în luna aprilie a anului curent. Eveniment în cadrul căruia factorii de decizie de înalt nivel vor stabili noi orizonturi de cooperare și schimb de experiență în domeniul gestionării, tratării și reciclării deșeurilor pentru protecția mediului și dezvoltării durabile.