Ministerul Economiei și Infrastructurii prezintă realizările obținute odată cu numirea noului Guvern în funcție, astfel în primele 100 de zile de activitate au fost înregistrate următoarele rezultate pe domeniile de competență ale ministerului:
În domeniul transportului și infrastructurii drumurilor a fost aprobat Planul de acțiuni privind siguranța rutieră pentru anii 2020-2021. De asemenea, au fost lansate licitații în cadrul „Programului de dezvoltare a infrastructurii drumurilor cu suportul Federației Ruse” în anul 2020, precum și demarat procesul de clasificare pe categorii de confort a autobuzelor/autocarelor în vederea includerii acestora în programele de transport rutier raionale și interraionale.
În domeniul cooperării economice internaționale au fost majorate cotele preferențiale la exportul de prune, struguri și cireșe, precum și majorarea volumelor de declanșare pentru exportul de grâu, orz, porumb, zahăr și alcoolul etilic pe piețele statelor membre UE. Totodată a fost coordonată implementarea planurilor de acțiuni în vederea obținerii de către Republica Moldova al dreptului de export pe piața UE a cărnii, ouă de pasăre categoria B și dreptul de tranzitare cu produse compuse a statelor-membre UE. În perioada de referință a fost elaborat Raportul consolidat cu privire la realizarea măsurilor incluse în Planul național de acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană pentru anii 2017-2019 pentru componenta DCFTA (Titlul V) și alte domenii ale cooperării economice (Titlul II, III și IV) în cadrul cărora Ministerul Economiei și Infrastructurii se regăsește în calitate de coordonator la nivel național.
În domeniul infrastructurii calității și supravegherii pieței s-a continuat procesul de adoptare a standardelor europene și internaționale în calitate de standarde moldovenești, și în perioada de referință a fost adoptate 4831 standarde europene. Astfel, este asigurată rata de preluare a standardelor europene ca standarde naționale la nivel de 100%. De asemenea, a fost elaborat Raportul privind analiza de export a produselor industriale în Uniunea Europeană.
În vederea implementării măsurilor menite să reducă povara administrativă asupra mediului de afaceri precum și susșinerea acestuia, a fost constituit Grupul de lucru interinstituțional în vederea asigurării procesului de creare a instituției de Ombudsman (avocat) în domeniul activității de afaceri, precum și a fost continuat procesul de implementare a actelor permisive în Sistemul de Ghișeu Unic ce oferă agenților economici posibilitatea de a accesa la doar un click distanță aproximativ 128 acte permisive. Totodată, a fost elaborat și aprobat noul „Program de susținere a afacerilor cu potențial înalt de creștere și internaționalizarea acestora”.
A fost lansat Programul de dezvoltare pentru furnizorii locali, care are drept scop acordarea suportului necesar companiilor locale în vederea implementării standardelor internaționale, astfel încât acestea să poată fi conectate la lanțul valoric al companiilor multinaționale.
Pentru dezvoltarea turismului în perioada de referință a fost elaborat proiectul Strategiei de dezvoltare a turismului pentru anii 2020-2030. De asemenea, a fost promovat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (nr. unic 342/MEI/2019) în scopul facilitării activității mediului de afaceri în domeniul turismului intern și receptor, inclusiv, activitatea ghizilor de turism și caselor rurale.
În domeniul securității și eficienței energetice a fot aprobat semnarea unui acord dintre Republica Moldova şi BERD, în vederea punerii în aplicare a instrumentului de emitere a unui acreditiv stand-by, la cererea Republicii Moldova în situație de urgență, în sumă de până la 50 milioane dolari SUA, pentru achiziționarea unui volum de gaze naturale pe piața ucraineană și/sau piețele UE. au fost ratificate acordurile de finanțare cu partenerii de dezvoltare (Banca Mondială – 61 milioane euro împrumut și cca 40 milioane euro grant din partea Comisie Europene), pentru avansarea în implementarea proiectului de interconectare a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu cel al României. Începând cu 1 ianuarie 2020 este asigurată o rută alternativă pentru aprovizionarea cu gaze a țării, aceasta putând fi activată în orice moment.
Totodată, menționăm că, sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor este un sector economic în care Republica Moldova înregistrează progrese semnificative. Cota sectorului TIC în Produsul Intern Brut al țării constituie circa 7%, cu o valoare de piață de peste 13 miliarde lei (2018). O reușită remarcabilă este faptul, că peste 5 mlrd de lei din acest volum de vânzări este asigurat de serviciile IT și dezvoltare produse soft. Instrumentul principal care a asigurat acest salt pe domeniul IT este Moldova IT Park – inițiativă care a fost recunoscută de Uniunea Internațională de Telecomunicații ca fiind una dintre cele mai bune practici mondiale de promovare și dezvoltare a ecosistemului IT, iar la nivelul Europei Centrale și de Est, Chișinăul a obținut titlul de orașul cu cea mai emergentă dezvoltare din acest sector, cu o creștere a sectorului IT din țara noastră de 2,5 ori în doar 3 ani. Guvernul a elaborate și remis spre consultări publice un nou proiect de lege pentru consolidarea acestui model de susținere a industriei IT. În perioada de referință a fost finalizat procesul de implementare a Televiziunii Digitale Terestre, care a atins gradul de acoperire de 97% din teritoriu și emite în eter 8 posturi TV cu acoperire națională în regim deschis și gratuit pentru cetățeni. Pentru a asigura accesul la noile servicii fără plată, Guvernul a distribuit 9 mii de convertoare DTV pentru familiile beneficiarilor de ajutor social și a lansat achiziția pentru alte 30 mii de convertoare DTV. De asemenea, tot în această perioadă a fost definitivat și votat, deja în prima lectură, un proiect de lege pentru liberalizarea pieței de servicii poștale, ce va stimula creșterea comerțului electronic și a serviciilor financiare pe întreg teritoriul țării, în special în zona rurală.
În sectorul construcțiilor au fost aprobate 13 documente normative în construcții care vor contribui la dezvoltarea sistemului național de documente normative în construcții, bazat pe cerințe de performanță, pentru protecția vieții şi sănătății oamenilor, protecția bunurilor materiale şi mediului înconjurător, utilizarea rațională a resurselor naturale, materiale, energetice şi umane.
Raportul Integral al Ministerului Economiei și Infrastructurii poate fi accesat aici.
Raportul Integral al Guvernului poate fi accesat aici.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.02.2020Bilanțul primelor 100 de zile de activitate a Ministerului Economiei și Infrastructurii
Comentarii (0)