Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, proiectul de lege privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor.
Proiectul de lege a fost aprobat, conceptual, în prima lectură.
Scopul acestuia este asigurarea securității statului, protejării sistemului financiar-bancar și cel financiar-nebancar și a liber-profesioniștilor, precum și apărării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice și ale statului.
Prevederile legii se aplică faptelor, inclusiv acțiuni sau inacțiuni, săvârșite pe teritoriul Republicii Moldova ce au ca obiectiv încălcarea legislației cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanțării terorismului.
Autoritățile naționale competente de aplicarea prevederilor acestei legi sunt Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor, Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare.
Urmează a fi elaborat un ghid de aplicare a noii legi care va prevedea, inclusiv, instruirea specialiștilor, în colaborare cu organele profesionale abilitate, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.02.2020Cadrul de reglementare a prevenirii și combaterii spălării banilor va fi consolidat
Comentarii (0)