Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.02.2020

Proiectul de lege pentru îmbunătățirea activității organizațiilor de creditare nebancară a fost votat în lectura a doua

Proiectul de lege pentru îmbunătățirea activității organizațiilor de creditare nebancară a fost votat în lectura a doua

Proiectul de lege care are drept scop îmbunătățirea cadrului legal ce reglementează activitatea Organizațiilor de creditare nebancară (OCN) a fost votat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, în lectura finală.

Documentul prevede, printre altele, limitarea costurilor totale ale creditului nebancar sau leasingului financiar pentru consumatori, pe un termen de până la 2 ani, în mărimea care să nu depășească valoarea debursată conform contractului respectiv. Scopul acestei măsuri, bazată pe experiența altor state, este de a atenua riscul de supra-îndatorare a populației prin aplicarea unor costuri excesive ale creditelor de consum.

Pentru împrumuturile în valoarea de până la 50 de mii de lei, acordate persoanelor fizice, se propune interzicerea renegocierii clauzelor contractuale care conduce la mărirea obligației pecuniare inițiale ale debitorului și la o supra-plată continuă.

În acest mod se urmărește încurajarea creditării responsabile, inclusiv prin prisma capacității financiare a clientului și a raportului datoriei la veniturile acestuia.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, excluderea derogărilor aferente acceptării fondurilor rambursabile de la public și admiterea împrumuturilor subordonate – împrumuturi acordate printr-o singură operațiune de către deținătorii OCN și/sau bănci, societăți financiare nonbancare, organizații necomerciale și/sau persoane considerate investitori calificați în conformitate cu legislația privind piața de capital, în mărime ce depășește 600 mii de lei și cu un termen de scadență de cel puțin 3 ani. Astfel, se propune ca OCN să activeze doar cu capital propriu sau ce atras, însă nu de la public.

Se propune și introducerea asupra OCN a unor sancțiuni pecuniare ”eficiente, proporționale și cu caracter de descurajare”.

Totodată, acestea vor fi obligate să raporteze la cel puțin unul din birourile istoriilor de credit care, la rândul lor, vor fi obligate să facă schimb de informații între ele.

Pentru o transparență mai mare a costurilor de creditare, OSN vor fi obligate să publice pe paginile lor Web regulamentele interne și instrumentul destinat evaluării costului total al creditului, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus