Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a obţinut în instanța de judecată condamnarea la închisoare pentru 4 ani și 8 luni a membrului unui grup criminal organizat (format din cel puțin 13 membri, în raport cu 11 stabiliți anterior), specializat în comercializarea drogurilor, despre care PCCOCS anunța la 7 februarie 2019, atunci când a fost deconspirat.
Inculpatul este un bărbat cu vârsta de 56 de ani și are doi copii la întreținere. Acesta s-a pensionat din rândurile colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne și deține gradul special de locotenent-colonel de poliție în rezervă. Bărbatul a fost reținut în iarna anului trecut, în flagrant, atunci când comercializa droguri. Substanța etnobotanică este denumită de către comercianți și consumatori ca „Spice”, care de fapt reprezintă un cannabinoid sintetic.
Fostul polițist obținea drogurile de la alți membri ai grupului criminal și le vindea în baza comunicării telefonice cu consumatorii. Faptele incriminate au avut loc în perioada august 2018 – februarie 2019 și au fost dovedite inclusiv prin probele investigatorului sub acoperire, căruia acesta i-a vândut droguri, rezultatele perchițiilor, interceptărilor, monitorizărilor vizuale, dar și altor măsuri procesual-penale. În rezultatul faptelor ilegale ale inculpatului și altor membri ai grupului, în întreaga țară au fost comercializate mai multe kilograme de stupefiante.
Potrivit sentinței pronunțate la 2 martie curent, după ispășirea pedepsei, inculpatul nu va putea ocupa funcții de gestionare a substanțelor chimice și farmaceutice timp de 3 ani. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, procurorul PCCOCS a solicitat trecerea în proprietatea statului a automobilului inculpatului, care a fost anterior ridicat și sechestrat, așa cum vehiculul a fost utilizat la comiterea infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat. Însă, instanța de judecată a respins această solicitare a procurorului și din acest motiv acuzatorul de stat va contesta sentința cu apel, în această parte, în instanța superioară, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
03.03.2020Fost colaborator MAI – condamnat pentru comercializarea drogurilor
Comentarii (0)