Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
04.03.2020

Procurori, cercetați penal și disciplinar pentru abateri în activitatea specială de investigații

Procurori, cercetați penal și disciplinar pentru abateri în activitatea specială de investigații

O atribuţie de bază a Procuraturii este efectuarea, inclusiv din oficiu, a controlului asupra respectării legislaţiei privind activitatea specială de investigaţii.

Astfel, în cadrul a 50920 de cauze penale aflate în gestiune în cursul anului 2019, procurorii au înaintat judecătorilor de instrucţie 4261 demersuri de autorizare a măsurilor speciale de investigaţii, din ele 38 fiind respinse. Cele mai frecvente măsuri speciale, autorizate şi efectuate în cadrul urmăririi penale au fost:
-    interceptarea şi înregistrarea comunicărilor şi imaginilor – 2812 cazuri (anul 2018 – 3928 cazuri);
-    colectarea informaţiei de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice – 707 (770);
-    documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice, precum şi localizarea sau urmărirea prin sistemul de poziţionare globală (GPS) ori prin alte mijloace tehnice –507 (594);
-    monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară – 78 (41);
-    cercetarea domiciliului şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură supravegherea şi înregistrarea audio şi video, a celor de fotografiat şi de filmat – 90 (148);
-    supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice ce asigură înregistrarea – 13 (26);
-    reținerea, cercetarea, predarea, percheziționarea sau ridicarea transmiterilor poștale – 4;
-    monitorizarea conexiunilor comunicațiilor telegrafice şi electronice – 12.

Nemijlocit de către procurori, în condiţiile legislaţiei procesual-penale, a fost autorizată înfăptuirea măsurilor speciale de investigaţii în 1586 cazuri, inclusiv:
 
-    identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului sistemelor de comunicaţii electronice ori a punctelor de acces la sistemele informatice – 473 cazuri;
-   urmărirea vizuală – 622;
-    controlul transmiterii banilor sau a altor valori materiale extorcate – 98;
-    investigația sub acoperire –126;
-   achiziția de control – 216;
-    livrarea controlată – 46;
-    cercetarea  obiectelor și documentelor – 3;
-    colectarea mostrelor pentru cercetarea comparată – 2.
 
În anul 2019 ponderea măsurilor speciale de investigații în activitatea de urmărire penală a constituit circa 11,4% (5809 măsuri în 50920 cauze penale în gestiune), ceea ce constituie o descreștere, cu circa 17%. Indicele de bază, căruia în special, i se datorează evoluția respectivă este reducerea numărului de interceptări a comunicărilor şi imaginilor cu 1116 cazuri (2812 în anul 2019,față de 3928 în anul 2018).

Deoarece, pe lângă atribuțiile de dispoziție în activitatea specială de investigații, procurorului îi revine sarcina monitorizării și controlului respectării legislației în acest domeniu, în evidență au intrat o serie de neajunsuri stabilite atât în activitatea procuraturii, cât și a subdiviziunilor specializate.

Cauzele şi condițiile care favorizează derogările date sunt profesionalismul insuficient al ofițerilor de investigație, fluctuația cadrelor, lipsa mijloacelor tehnice de investigare şi a specialiștilor pentru utilizarea lor, dar și nivelul redus al disciplinei executorii.

De asemenea, în atenția Procuraturii Generale a intrat și investigația jurnalistică cu genericul ”Ministerul interceptărilor”, privind pretinsele ilegalități, admise la efectuarea măsurilor speciale de investigații, în cadrul unor cauze penale. În rezultat, s-a stabilit că aceste dosare au fost gestionate de către Direcția Generală Urmărire Penală din cadrul IGP al MAI şi PCCOCS.

Verificarea modului de desfășurare a urmăririi penale a stabilit abateri de la lege, în special, la compartimentul activității speciale de investigații.

Drept urmare, au fost pornite 5 cauze penale și 3 procese penale pe faptul comiterii acțiunilor de culegere ilegală a informațiilor ocrotite de lege, despre viața personală, ce constituie secret personal sau familial, fără consimțământul persoanei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației, precum şi violarea dreptului la secretul convorbirilor telefonice cu încălcarea legislației, cu folosirea situației de serviciu. Acțiunile de urmărire penală sunt orientate asupra faptelor comise de către 5 ofițeri de investigație, inclusiv, un șef de subdiviziune din cadrul Inspectoratului Național de Investigație al IGP al MAI și 3 procurori.

Concomitent, în privința a 7 procurori au fost inițiate 13 proceduri disciplinare care au fost remise pentru examinare Colegiului disciplinar din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.

Conform Legii cu privire la activitatea specială de investigații, Procuratura, ca și celelalte organe competente, prezintă anual Parlamentului un raport cu privire la activitatea specială de investigații. Procuratura a prezentat acest raport anterior Parlamentului, iar astăzi, 4 martie 2020,  în Comisia securitate națională, apărare şi ordine publică, adjunctul Procurorului General, Ruslan Popov a prezentat acest raport, indicând la volumul de activități realizate pe acest segment de către toate organele de drept, precum și problemele cu care se confruntă atât Procuratura, cât și ofițerii de investigație, fiind propuse și soluții concrete, inclusiv de ordin normativ-legal, anunță Procuratura Generală.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus