Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.03.2020

Peste 6000 de încărcări ale automobilelor electrice pe teritoriul Republicii Moldova, până în ziua lansării stației de încărcare cu numărul 30.

Peste 6000 de încărcări ale automobilelor electrice pe teritoriul Republicii Moldova, până în ziua lansării stației de încărcare cu numărul 30.

Stația de încărcare a automobilelor electrice cu numărul 30 a fost lansată astăzi de compania moldovenească Fly Electric, jumătate dintre acestea fiind amplasate în afara capitalei Republicii Moldova. Reprezentanții companiei moldovenești intenționează să lanseze până la sfârșit de an încă 40 de stații de alimentare a automobilelor electrice.

Prim-ministrul Ion Chicu a vizitat compania Fly Electric, unde a discutat cu dezvoltatorul proiectului, Chiril Gaburici, despre intențiile companiei Fly Electric de a-și extinde prezența pe piața din Republica Moldova, inclusiv prin extinderea panourilor fotovoltaice.

“Numărul alimentărilor crește în progresie geometrică de la lună la lună. Dacă în primele luni după lansarea primelor temrinale am avut câteva zeci de încărcări, în cele mai aglomerate luni numărul acestora a ajuns sub 1000 de încărcări”, a declarat Chiril Gaburici, dezvoltatorul proiectului Fly Electric, în cadrul lansării terminalului cu numărul 30. El a menționat că pe parcursul unui an peste 700 de clienți au efectuat circa 6000 de încărcări, care constituie 30000 kwh.

Potrivit planului investițional, numărul stațiilor va crește până la 70 de unități până la sfârșitul anului, inclusiv 40 în Chișinău. Programul de dezvoltare pentru patru ani este de circa zece milioane lei.

Stațiile Fly Electric fac parte din rețeaua internațională de stații incluse în aplicația Eco Factor, care acoperă statele din Uniunea Europeană, inclusiv din vecinătatea Republicii Moldova. Această aplicație permite posesorilor de automobile electrice să selecteze stațiile din calea sa și să efectuieze plățile pentru curentul consumat.

Potrivit studiilor internaționale, o mașină care parcurge anual 40000km, cu un consum mediu de 10l/100km generează cheltueli pentru combustibil de 65000 lei, pe când electromobilul, care parcurge aceeași distanță, achită doar 18000 lei pe an.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus