Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a participat astăzi la Forumul de afaceri moldo-ungar. Anatol Usatîi a menționat: „Desfășurarea Forumului moldo-ungar va consolida relațiile de prietenie dintre țările noastre şi va conferi un impuls dezvoltării relațiilor economice. Salut ideea intensificării cooperării Republicii Moldova cu Ungaria și cred că rezultatele Forumului vor contribui la stimularea dezvoltării unui șir de proiecte în diverse sectoare ale economiei țărilor noastre, precum și la accesarea fondurilor suplementare în aceste domenii”.
Anatol Usatîi a subliniat că la moment potențialul cooperării bilaterale comercial-economice nu este valorificat la maxim și există numeroase oportunități ce necesită a fi realizate, în agricultură, energie regenerabilă, automotive, zootehnie, industria farmaceutică, turism etc.
La rândul său, Péter Szijjártó, ministru al Afacerilor Externe și Comerț al Ungariei a menționat: „Întrucât Ungaria se află într-o perioadă de tranziție, companiile care sunt prezente la Forum vin din cele mai importante sectoare, și anume din industria ușoară, IT și alte sectoare moderne. Astăzi au venit cu cele mai înalte standarde și cred sincer că prezența acestor companii va contribui la dezvoltarea economiei Republicii Moldova”.
„Funcționarea Zonelor Economice Libere, Parcurilor Industriale, Portului Liber Internațional Giurgiulești, Centrului de Excelență IT – Tekwill oferă un spectru larg de facilități fiscale investitorilor străini. Astfel, vă îndemn să explorați oportunitățile respective. Forumul oferă posibilitatea să discutăm toate ideile și sugestiile, deoarece doar având un dialog deschis și constructiv, putem asigura rezultate eficiente pentru ambele părți – mai multe locuri de muncă, schimb de know-how și tehnologii inovaționale, identificarea proiectelor investiționale, ceea ce ulterior va contribui la creșterea beneficiului statelor noastre”, a mai adăugat ministrul Anatol Usatîi.
În cadrul evenimentului de astăzi, Secretarii de Stat ai Ministerului Economiei și Infrastructurii au prezentat informații cu privire la proiectele din infrastructura drumurilor, oportunitățile sectorului energetic, a sectorului IT etc.
De asemenea, în cadrul evenimentului va fi organizată și o sesiune de B2B.
Menționăm că, în luna mai a anului curent este preconizată desfășurarea Comisiei interguvernamentale moldo-ungare pentru cooperare comercial-economică, care este o platformă de comunicare pentru realizarea cooperării comercial-economice și crearea unor noi idei.
Astăzi, pe piața Republicii Moldova activează 47 întreprinderi cu capital maghiar, investițiile însumând 42,765 milioane lei, Ungaria ocupând locul 22 după volumul capitalului investit. Volumul comerțului exterior bilateral în anul 2019 a înregistrat suma de 119,85 milioane USD (+0,75% în comparație cu anul 2018). După valoarea volumului schimburilor comerciale, Ungaria este pe locul 14 printre principalii parteneri comerciali, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.