Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
12.03.2020

Pedepse mai dure pentru mercenari, votate de deputați în prima lectură

Pedepse mai dure pentru mercenari, votate de deputați în prima lectură

Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, în prima lectură, proiectul de modificare a articolului 141 din Codul penal, prin care se urmărește înăsprirea pedepselor pentru mercenari și pentru organizatorii acestora.

Inițiativa legislativă aparține deputaților Mihail Popșoi, Chiril Moțpan, Alexandru Jizdan, Igor Grosu, Virgiliu Pâslariuc.

Mihail Popșoi a admis că înăsprirea pedepsei nu va elimina cu totul fenomenul mercenariatului, însă a insistat că orice persoană trebuie să fie conștientă de inevitabilitatea răspunderii penale pentru aceste crime.

Potrivit proiectului, participarea mercenarului într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orînduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a statului se va pedepsi cu închisoare de la 5 la 10 ani. Iar angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orînduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a statului se va pedepsi cu închisoare de la 10 la 15 ani. În prezent, aceste termene constituie 3-7 și, respectiv, 5-10 ani.

Potrivit Codului penal, prin mercenar se înţelege persoana special recrutată, în ţară sau în străinătate, pentru a lupta într-un conflict armat, care ia parte la operaţiunile militare în vederea obţinerii unui avantaj personal sau a unei remunerări promise de către o parte la conflict sau în numele acesteia, care nu este nici cetăţean al părţii la conflict, nici rezident pe teritoriul controlat de o parte la conflict, nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi nu a fost trimisă de către un stat, altul decît partea la conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus