Începând de astăzi, 20 martie, în Republica Moldova este activă o platformă online care prezintă situația de ultimă oră privind cazurile de Coronavirus (COVID-19) în țară.
Platforma globală a fost adaptată pentru Republica Moldova de către o companie locală la solicitarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu susținerea UNFPA, Fondul ONU pentru Populație, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Oficiul Coordonatorului Rezident ONU în Moldova.
Platforma ArcGIS COVID-19 este una globală, fiind produsul comun al Institutului John Hopkins (SUA) și companiei Esri (SUA), fiind utilizată în prezent în zeci de țări din lume pentru a monitoriza epidemia de Coronavirus.
În R. Moldova platforma va monitoriza mai mulți indicatori, printre care: numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 confirmate și suspecte, numărul deceselor, numărul persoanelor recuperate. Datele sunt dezagregate după vârstă, sex, proveniență geografică, timpul înregistrării cazului (ziua/luna), inclusiv cazurile confirmate în rândul femeilor însărcinate, ceea ce permite înțelegerea detaliată a situației.
Platforma cu privire la situația COVID-19 în Republica Moldova poate fi vizualizată pe site-ul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale accesând banerul COVID-19 în Republica Moldova: situaţia la zi
Platforma va activa în regim non-stop și va putea fi ajustată la necesitate cu noi opțiuni și indicatori.
Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
20.03.2020O nouă platformă lansată în Moldova permite monitorizarea cazurilor de COVID-19 în timp real
Comentarii (0)