Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămînală împreună cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-ministrul, Ion Chicu, după care, în cadrul unui briefing, șeful statului a anunțat cîteva inițiative noi de susținere a stabilității social-economice din țară, în condiții de criză. Președintele a făcut următoarele declarații:
„1. Pentru întreprinderile care și-au sistat activitatea în urma deciziei Comisiei Situații Excepționale, statul coparticipă (din Bugetul de Stat) la menținerea locului de muncă și achitarea salariului prin restituirea a 100% din impozitul pe venit a persoanei fizice, contribuției sociale, contribuției medicale - adică 44-45% din fondul de salarizare.
2. Pentru celelalte întreprinderii care și-au sistat total sau parțial activitatea (nu prin decizia Comisiei Situații Excepționale) se restituie 60% din impozitul pe venit a persoanei fizice, contribuției sociale, contribuției medicale.
3. Pentru persoanele care au activat cel puțin 9 luni la o întreprindere și și-au pierdut locul de muncă - se adresează la oficiile forței de muncă și se restituie 60-80% din salariul de la ultimul loc de muncă. Pentru acesta, Fondul de Șomaj al țării va fi majorat de 3 ori.
4. Pentru persoanele care nu au vechime de muncă de minimum 9 luni, sau nu au avut un loc de muncă stabil în ultimul timp și nu pot beneficia de procedura clasică de obținere a ajutorului de șomaj - statul le va acorda un suport financiar în mărime de salariul minim garantat pe economie, în valoare de 2775 de lei.
5. Pentru angajații de stat care au fost testați pozitiv la COVID-19 și se află în prima linie de luptă, (medici, asistenți medicali, polițiști, ș.a) statul le va acorda un ajutor unic în valoare de 16 mii de lei, echivalentul a 2 salarii medii pe economie”.
De asemenea, Igor Dodon a menționat că conducerea de vîrf a țării va veni și cu alte măsuri pentru susținerea populației și agenților economici.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.03.2020Șeful statului a anunțat cîteva inițiative noi de susținere a stabilității social-economice a țării
Comentarii (0)