Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
30.03.2020

În Republica Moldova sunt confirmate 298 cazuri de infectare cu noul Coronavirus

În Republica Moldova sunt confirmate 298 cazuri de infectare cu noul Coronavirus

Încă 35 noi cazuri de infectare cu noul Coronavirusul au fost confirmate de laborator, din cele 169 probe prelevate. Dintre acestea, 6 cazuri sunt de import (3-România, 2-Marea Britanie, 1-Republica Belarus) şi 29 cu transmitere locală (17 cazuri-Chişinău, 5 cazuri-Ştefan-Vodă, 2 cazuri-Soroca, 2 cazuri-Cahul, 1 caz-Ialoveni, Orhei, Străşeni).

De asemenea, astăzi au fost externaţi primii doi copii care s-au tratat, în cadrul Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii. Până în prezent au fost externate 15 persoane tratate.

La ora actuală în Republica Moldova sunt confirmate 298 cazuri de infectare cu noul Coronavirus.

Viorica Dumbrăveanu a anunţat că de astăzi, începând cu ora 18.00, va fi activat Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, dat fiind numărul de cazuri în creştere înregistrat în municipiul Chişinău. De asemenea, ministrul a menţionat că deja sunt funcţionale Spitalul Raional Căuşeni şi Spitalul Municipal Bălţi, iar în următoarea etapă vor fi incluse în lista spitalelor pentru gestionarea cazurilor de COVID-19 şi Spitalul Raional din Comrat, Cahul, Nisporeni, Edineţ şi Soroca.

Ministrul a mai informat despre faptul că astăzi, a fost primit încă un lot de ajutor umanitar din partea Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, sub formă de teste pentru dotarea laboratorului ANSP.

Totodată, Viorica Dumbrăveanu a reiterat importanţa respectării recomandărilor autorităţilor ce ţin de prevenirea şi controlul COVID-19, în contextul în care transmiterea infecţiei cu noul Coronavirus este cauzată, de multe ori, de neglijenţă şi nerespectarea măsurilor de precauţie.

Recomandările pentru populaţie, care necesită să fie respectate de către toți:

-Stați acasă! Evitați la maxim posibil locurile publice;

-Dacă sunteți nevoiți să ieșiți din casă, păstrați distanța socială de minim 1 m;

-Cei care au revenit din țările cu risc sporit de infecție sau au contactat cu o persoană infectată, autoizolați-vă la domiciliu pentru 14 zile, inclusiv de membrii familiei și contactați medicul de familie. Măsurați temperatura corpului de 3 ori pe zi;

-Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun;

-Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);

-La primele simptome de boală, precum: tuse, febră, eliminări nazale, apelați de urgență Serviciul 112.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus