Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.04.2020

Guvernul s-a convocat în ședință on-line

Guvernul s-a convocat în ședință on-line

Prim-ministrul Chicu a condus ședința Guvernului. Pentru prima dată ședința Executivului s-a desfășurat on-line. Pe agenda ședinței au fost 20 de subiecte. Ministrul Perju a prezentat proiectul privitor la Conceptul tehnic al Sistemului informațional „Evidența Solicitanților și Beneficiarilor de Subvenții”. Sistemul va fi administrat de AIPA și va servi drept sursă oficială unică de informaţii despre modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltarea Agriculturii și Mediului Rural. Conform Legii bugetului pentru 2020, FNDAMR va constitui 1 000 milioane lei.

Ministrul Nagacevschi a prezentat proiectul de organizare și funcționare a Sistemului informațional automatizat „e-Integritate”. Sistemul va permite depunerea online a declarațiilor de avere și interese personale și stabilește modul de organizare a conținutului informațional, asigură interacțiunea și schimbul de date prin intermediul platformei guvernamentale de interoperabilitate MConnect cu alte sisteme informaționale automatizate precum „Registrul de stat al populației”, „Registrul de stat al unităților de drept”, „Registrul Bunurilor Imobile”,  „Registrul de stat al transporturilor”, Sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat, Sistemul informațional integrat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și alte sisteme informaționale automatizate necesare pentru implementarea și dezvoltarea SIA „e-Integritate”.

Directorul general al CNAS, Elena Țîbîrnă, a prezentat spre aprobare Regulamentul structurii organizaționale și efectivului limită de personal al Casei Naționale de Asigurări Sociale. Revizuirea structurii organizaţionale a CNAS este condiţionată de  preluarea proceselor și funcţiilor noi; implementarea serviciilor electronice (E-cerere) și necesitatea optimizării proceselor interne ale instituției. Efectivul de personal al CNAS se propune a fi în număr de 1348 unităţi, dintre care aparatul central va constitui 400 unităţi, iar casele teritoriale - 948 angajați.

Ion Perju a prezentat proiectul de lege pentru ratificarea Contractului de finanțare între RM și BEI privind implementarea proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Contractul de finanțare în valoare de 25 milioane euro, fiind ratificat de către Parlamentul RM, va permite inițierea procesului de accesare a finanțării pentru dezvoltarea infrastructurii de management al deșeurilor. Infrastructura prevede construcția poligoanelor de depozitare a deșeurilor, stațiilor de transfer, de sortare și compostare a deșeurilor biodegradabile și alte aspecte.

Resursele vor fi orientate în Regiunile de Management al Deșeurilor nr.1, 5 și 8 (RMD 1 - Cantemir, Cahul, Taraclia, Comrat; RMD 5 - Ungheni, Nisporeni, Călărași; RMD 8 - Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni). La prima etapă ca proiect pilot a fost selectată RMD 5 - Ungheni, Nisporeni, Călărași, pentru demararea acțiunilor de pregătire a platformei pentru accesarea investiției, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus