Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
15.04.2020

Poliția ar putea fi organizată în subdiviziuni regionale

Parlamentul ar putea modifica legislația, creându-se posibilitatea înființării direcțiilor regionale ale Poliției. Comisia juridică, numiri și imunități a avizat, în ședința de astăzi convocată la distanță, un proiect de modificare a Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului.

Potrivit proiectului, Poliția se va organiza în subdiviziuni teritoriale, care vor fi unități cu personalitate juridică, de competență teritorială corespunzător împărțirii administrativ-teritoriale sau grupate regional în direcții, subordonate Inspectoratului General al Poliției. Acestea vor fi amplasate și își vor desfășura activitatea pe teritoriul uneia sau mai multor unități administrativ-teritoriale în baza regulamentelor de organizare și funcționare aprobate de șeful Inspectoratului General al Poliției.

De asemenea, în cadrul subdiviziunilor teritoriale grupate regional în direcții vor fi organizate și vor funcționa inspectorate de poliție, secții și servicii, în funcție de întinderea teritoriului, de numărul populației, de numărul și de importanța obiectivelor economice și sociale.

Inițiativa legislativă aparține deputatului PSRM Vasile Bolea.

Proiectul urmează a fi dezbătut de celelalte comisii parlamentare, iar, ulterior, discutat în plenul Parlamentului, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus