Trimite e-mail | Printeaza
Social
17.04.2020

Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat au fost modificate

Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi în cadrul şedinţei de Guvern, Proiectul de lege privind modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 nr.174/2019.

Modificările propuse prevăd micșorarea veniturilor cu 232,0 mil.lei din contul primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, ca rezultat al diminuării fondului de remunerare a muncii de la 57,8 mlrd.lei până la 55,3 mlrd.lei și formarea deficitului în sumă de 232,0 mil.lei.

Conform prevederilor proiectului, deficitul în sumă de 232,0 mil.lei va fi acoperit din contul soldului, care la data de 01.01.2020 a constituit 549 mil. 696,5 mii lei.

Totodată, Executivul a aprobat modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, elaborat în scopul precizării veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat, întru neadmiterea perturbării procesului de asigurare cu plăți sociale a beneficiarilor, în condițiile stării de urgenţă pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 17 martie - 15 mai 2020.

Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru garantarea ajutorului de șomaj în sumă de 2775 lei și susținerea financiară a familiilor defavorizate în cadrul programului de ajutor social, prin majorarea venitului lunar minim garantat la 1300 lei și majorarea acestui venit pentru copii de la 50% la 75%.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus