În scopul confirmării diagnosticului la persoanele cu suspecție la infecția COVID-19, încadrate în tratament la domiciliu (Ordinul 388), MSMPS a aprobat instrucțiunea privind testarea persoanelor la domiciliu, care nu întrunesc criteriile de spitalizare, practica fiind preluată din experienţa internaţională.
În acest sens, au fost create la nivel de Centre de Sănătate raionale/Centre ale Medicilor de Familie/Asociații Medicale Teritoriale, echipe mobile de prelevare a probelor biologice de la pacienții care întrunesc criteriile definiției de caz suspect COVID-19, încadrați în tratament la domiciliu, din teritoriul de deservire a raionului/sectorului din municipiu.
Echipele au fost instruite privind modul de prelevare a probelor biologice, în scopul evitării riscului contaminării în procesul de prelevare, utilizarea echipamentului de protecție, dar și transportarea probelor. Astfel de instruiri vor fi organizate periodic, pe tematici bine-ţintite.
În componența echipei mobile se includ cel puțin doi asistenți medicali iar activitatea echipei mobile este coordonată de către un medic de familie/asistent medical principal.
Prelevarea probelor biologice din nas și faringe se efectuează la domiciliul persoanei încadrate în tratament la domiciliu conform datelor prezentate de fiecare instituție medico-sanitară sau în instituția medico-sanitară în cazurile cînd pacientul s-a adresat în instituție cu simptome de boală respiratorie și întrunește definiția de caz, cu respectarea măsurilor de protecție personală.
Personalul care va colecta probele biologice la COVID-19 va utiliza echipament de protecție personală destinat pentru asigurarea îngrijirii directe a pacienților cu COVID-19, (Respirator N95 SAU FFP2 SAU FFP3 standard, ori echivalent; halat; mănuși; vizier SAU ochelari de protecție; șorț).
Din 10 aprilie şi până în prezent, au fost identificate 354 de persoane, confirmate prin testare de laborator, care sunt tratate la domiciliu de către medicul de familie, în baza Protocolului clinic standartizat, elaborat de MSMPS. Dintre numărul total, 26 persoane se află la etapa de vindecare.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, mai multe informații despre testarea de laborator a paciențior încadrați în tratament la domiciliu, vedeți aici
Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
27.04.2020Persoanele cu forme ușoare ale infecției COVID-19 sunt testate la domiciliu
Comentarii (0)