Astăzi, 6 mai, MSMPS a recepționat un ajutor umanitar în valoare de 50 mii euro, din partea Republicii Federale Germania. Acesta conține costume de protecție pentru personalul medical care se află pe prima linie de luptă împotriva COVID-19. Îmbrăcămintea a fost fabricată de către o întreprindere din Republica Moldova.
Viorica Dumbrăveanu: „În numele cetățenilor Republicii Moldova și lucrătorilor medicali, ne exprimăm recunoștința pentru suportul care este oferit din partea Germaniei, în momentele complicate pentru sistemul medical. Este apreciabil acest gest și din punct de vedere al susținerii sectorului industriei ușoare din țara noastră. Germania este partenerul nostru strategic în toate domeniile de activitate”.
„Mă bucur că pot să vă transmit astăzi ajutorul din partea Republicii Federale Germania. Suntem convinși că doar împeună vom reuși să depășim această criză. Suntem deschiși pentru o cooperare eficientă în continuare”, a declarat ambasadorului Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Angela Ganninger.
Echipamentele de protecție urmează a fi distribuite către toate instituțiile medicale strategice care tratează pacienții cu COVID-19. Aceasta dispun de avizul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, asigurând un nivel înalt de protecție a lucrătorilor medicali.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
06.05.2020Germania a donat costume de protecție pentru personalul medical din RM
Comentarii (0)