Prim-ministrul Chicu a condus o ședință dedicată identificării soluțiilor suplimentare pentru îmbunătățirea situației financiare a companiilor autohtone, în special celor care au credite angajate la instituțiile financiare. Restricțiile impuse de situația epidemiologică au afectat activitatea practic pe toate domeniile economiei. Executivul e focusat pe măsuri capabile să conserveze locurile de muncă și să susțină vitalitatea întreprinderilor.
Premierul a solicitat informația despre interacțiunea dintre instituțiile financiare bancare și din sectorul non-bancar și debitori, persoane fizice și juridice, la capitolul reeșalonării creditelor și renunțarea la sancțiuni pentru întârzierea rambursării.
Comisia Națională a Pieței Financiare a informat că 13 instituții de micro-finanțare (sectorul de creditare non-bancar), care dețin 51% din piață sau 285 mii de beneficiari au acceptat să reeșaloneze or să renegocieze creditele de creditare. Au fost deja renegociate peste 41182 mii de contracte, în valoare de 677 milioane lei. Au fost anulate penalități în sumă de 10 milioane lei pentru 10370 de persoane.
Banca Națională a Moldovei a informat că în sectorul bancar au fost deja reeșalonate și renegociate credite în valoare de cca 2,85 miliarde lei, dintre care 2,5 miliarde lei în cazul persoanelor juridice și 350 milioane lei în cazul persoanelor fizice. Asta reprezintă o cotă de cca 6,8% din debitorii existenți.
Au fost examinate mai multe modalități de susținere a beneficiarilor de credite, persoane fizice și juridice. O decizie finală asupra acestor modalități va fi luată în urma consultărilor prim-ministrului cu asociațiile de business, care vor fi desfășurate pe parcursul următoarelor zile, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.