Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.05.2020

ANRE a aprobat prețul reglementat pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”

ANRE a aprobat prețul reglementat pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a aprobat prețul reglementat pentru energia electrică furnizată de furnizorul central de energie electrică – S.A. „Energocom”, în cuantum de 135 bani/kWh. Astfel, prețul aprobat este cu 23 bani/kWh sau 14,6 % mai mic decât prețul în vigoare (158 bani/kWh).

Factorii principali care au determinat ajustările sunt:
- reducerea tarifului pentru energia electrică procurată de la S.A. „Termoelectrica” în cuantum de 1,16 lei/kWh sau cu 43 bani/kWh mai puțin decât tariful aplicat în anul 2019;
- reducerea tarifului pentru energia electrică procurată de la S.A. „CET Nord” în cuantum de 1,62 lei/kWh sau cu 8 bani/kWh mai mic decât tariful precedent;
- considerarea devierilor tarifare pozitive estimate pentru perioada anului 2019 de către S.A. „Energocom” în valoare de 6,65 mln. lei.

S.A.„Energocom”, în calitate de furnizor central de energie electrică, furnizează pe piaţa angro de energie electrică energia produsă de centralele electrice eligibile care produc din surse regenerabile de energie, precum şi energie electrică produsă de centralele electrice de termoficare urbane.

Totodată, ANRE informează că, cantitatea totală de energie electrică furnizată de S.A. „Energocom”, în calitate de furnizor central de energie electrică, reprezintă mai puțin de 20% din totalul energiei electrice tranzacționate pe piața angro de energie electrică. Prețul reglementat pentru energia electrică furnizată de furnizorul central de energie electrică este doar una din componentele în baza cărora este calculat prețul la care energia este livrată consumatorilor finali, și influențează neesențial cuantumul acestuia.

 

În cadrul aceleași ședințe, membrii Consiliului de Administrare al ANRE au aprobat în redacție nouă Regulamentul privind procedura de schimbare a furnizorului de energie electrică, prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică, precum şi condiţiile şi termenele aferente.

 

Ultimul subiect de pe agendă a fost aprobarea Criteriilor de acordare a derogărilor de la cerințele Codului rețelelor electrice, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 423/2019 din 22 noiembrie 2019.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus