Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
20.05.2020

Cetățean al Rusiei, deposedat de bunuri și bani, prin intermediul unui fost procuror de la Procuratura Anticorupție

Cetățean al Rusiei, deposedat de bunuri și bani, prin intermediul unui fost procuror de la Procuratura Anticorupție

Un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție a fost pus sub învinuire pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în interesul unui grup criminal organizat.

Acesta a fost reținut luni, iar complicele acestuia – conducătorul SA ”Natur Bravo”, a fost anunțat în căutare, după ce, aflând din presă despre reținerea fostului procuror, s-a eschivat de la organul de urmărire penală.

Respectiva cauză penală a fost inițiată pe fapte ilegale și abuzive ale succesorilor cetățeanului rus la conducerea SA ”Natur Bravo”, care, prin intermediul procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, ar fi intrat în posesia bunurilor materiale ce-i aparțin.

Totul s-a întâmplat în anul 2018, atunci când Procuratura Anticorupție i-a deschis un dosar penal, iar pentru ”a-l ajuta” să-și rezolve problemele de ordin juridic, au intrat în posesia a practic tuturor proprietăților pe care acesta le deținea, în valoare de peste 1,8 milioane de euro.

În concret, este vorba despre:
•    un apartament în Londra (Marea Britanie) în valoare de 1,2 milioane de euro;
•    imobile în orașul Krasdnodar (Federația Rusă) estimate la 130 mii euro;
•    120 de mii de euro - transmise în câteva rate,
•    365 mii euro – transferate de pe conturile bancare ale acestuia din Elveția în conturile indicate de către bănuți, care ulterior, au ajuns într-o bancă din stânga Nistrului.

De notat că, toate proprietățile au fost transferate în timp ce cetățeanul Federației Ruse se afla în arest preventiv la Chișinău, negocierile și actele de transmitere a drepturilor de proprietate pe respectivele bunuri fiind efectuate și semnate atât în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cât și în birourile Procuraturii Anticorupție.

Procurorii au depus deja demers cu solicitarea arestării fostului procuror pentru 30 de zile. Urmărirea penală pe acest caz continuă, iar Procuratura va informa despre evoluția acestora, anunță Procuratura Generală.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus