Guvernul a aprobat astăzi noul Regulament de organizare a studiilor de rezidențiat, care are drept scop îmbunătățirea managementului în domeniul studiilor de rezidențiat din Republica Moldova.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, documentul stabilește principiile de organizare și desfășurare a concursului de admitere la studii de rezidențiat, modul de organizare și desfășurare a studiilor de rezidențiat în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” și a clinicilor de rezidențiat, distribuția rezidenților pe specialități și plasarea în câmpul muncii a medicilor și farmaciștilor.
Proiectul prevede înscrierea pentru studiile de rezidențiat doar pentru o formă de concurs (pe post sau pentru loc). Persoanele admise pe post vor semna un contract cu MSMPS și instituția medico-sanitară, cu condiția ca la finisarea studiilor de rezidențiat, să activeze obligatoriu în cadrul instituției medicale care a oferit postul respectiv.
Astfel, proiectul propune îmbunătățirea utilizării rezidențiatului pe post, ceea ce va crea premise pentru recrutarea, menținerea și motivarea lucrătorilor medicali în zonele mai puțin atractive (mediul rural).
La fel, programele de pregătire în rezidențiat vor fi reactualizate, reieșind din volumul de asistență medicală și limitele de competență ale rezidenților. Pentru fiecare specialitate, programul de rezidențiat se va desfășura conform unui curriculum de pregătire teoretică și practică obligatorie, cu respectarea strictă a cerințelor pentru instruirea postuniversitară, și are drept obiectiv obținerea de către medicul sau farmacistul rezident a unei calificări profesionale conform rigorilor naționale și europene.
Noul Regulament de organizare a studiilor de rezidențiat din Republica Moldova va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie 2020.
Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
10.06.2020Guvernul a aprobat un nou Regulament de organizare a studiilor de rezidențiat
Comentarii (0)