Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.06.2020

Declarație comună a Biroului Comitetului parlamentar de asociere UE – Republica Moldova

Declarație comună a Biroului Comitetului parlamentar de asociere UE – Republica Moldova

Comitetului parlamentar de asociere UE – Republica Moldova a avut o reuniune informală în data 10 iunie, cu scopul de a discuta impactul Covid-19 asupra Republicii Moldova, ajutorul din partea UE și asistența macrofinanciară, precum și evoluțiile politice din țară.

Reuniunea a fost coprezidată de către copreședinții Comitetului parlamentar de asociere UE-RM, deputatul european Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European și Monica Babuc, vicepreședinte al Parlamentului, președintele Delegației Republicii Moldova. În urma discuțiilor din cadrul reuniunii, cele două delegații, au făcut o declarație comună:

Pandemia Covid-19 a afectat puternic multe țări și le-a prins nepregătite, inclusiv Republica Moldova. Virusul a avut un efect tragic asupra multor familii din Republica Moldova și a afectat în mod serios economia, a dus la dispariția multor locuri de muncă și a generat un deficit al balanței comerciale. De asemenea, pandemia a luat prin surprindere domeniul sănătății subdezvoltat și fără personal suficient.

În acest context, ajutorul și asistența macrofinanciară din parte UE au venit ca un mare sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova în aceste perioade dificile. UE a arătat încă o dată că rămâne un adevărat partener pregătit să-i ajute pe cetățenii Republicii Moldova în momente de criză. Republica Moldova rămâne, de asemenea, profund recunoscătoare în mod individual și statelor membre ale UE care au oferit sprijin, cum este cazul României.

În același timp, numărul ridicat de creșteri zilnice ale cazurilor de coronavirus în Republica Moldova constituie în continuare o mare preocupare pentru delegația Parlamentului European, în special în urma deciziei guvernului de a relaxa măsurile de carantină. Pentru a evita blocaje ulterioare, este necesar să investim în asistența medicală și să consolidăm capacitățile spitalelor. Copreședintele Siegfried Mureșan a încurajat partea moldoveană  să solicite sprijin suplimentar din partea UE și a statelor sale membre pentru a ajuta și a echipa domeniul sănătății cât mai curând posibil în lupta împotriva virusului.

UE este pregătită să ofere sprijin financiar Republicii Moldova pe baza condiționalităților convenite anterior și așteaptă să vadă Guvernul adoptând cât mai curând posibil măsurile necesare, cum ar fi legea ONG-urilor sau reforma Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a primi cea de-a doua tranșă de asistență din partea UE. În acest sens, o cooperare transparentă cu opoziția și o comunicare clară cu cetățenii vor contribui la îndeplinirea condițiilor UE.

Între timp, ambele delegații și-au exprimat disponibilitatea și deschiderea de a continua un dialog strâns între UE și Moldova în cadrul Comitetului parlamentar de asociere și de a servi în cel mai bun mod posibil cetățenii Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus