Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.06.2020

Specialiștii epidemiologici admit că săptămâna curentă numărul de infectări ar putea ajunge la 500-600 cazuri/zi

Specialiștii epidemiologici admit că săptămâna curentă numărul de infectări ar putea ajunge la 500-600 cazuri/zi

Premierul Chicu a participat la ședința comună cu Președintele țării, Igor Dodon și Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. În cadrul ședinței a fost discutată evoluția situației epidemiologice și a economiei naționale.

Ion Chicu a menționat că săptămâna precedentă a fost înregistrat un număr record de contaminări cu Covid-19, atât în Republica Moldova cât și în lume. Creșterea infecțiilor este motivată de reluarea unor activități economice și confirmă un nivel insuficient de respectare a cerințelor de distanțare socială și igienă personală. „Nu mai putem aplica mecanismul de ”stare de urgență, de stai acasă”, pentru că nu vrem să blocăm economia. Riscăm să intrăm în altă criză, care înseamnă imposibilitatea de achitat salarii și pensii. Trebuie toți să ne adaptăm la regulile sanitar epidemiologice, clar definite. Responsabilitatea este a autorităților, dar și a fiecărui cetățean în parte. Toate regulile pentru piețe, centre comerciale, alte activități economice trebuie să fie respectate. În caz contrar, acestea vor fi sancționate sau închise”, a spus Ion Chicu.

Specialiștii epidemiologici admit că săptămâna curentă numărul de infectări ar putea ajunge la 500-600 cazuri/zi. Autoritățile sunt pregătite pentru gestionarea situației și s-a dispus desfășurarea a încă 2 mii de paturi pentru contaminați în diverse instituții medicale și la Centrul Covid ”Moldexpo”.

Șeful Guvernului a vorbit despre încasările la bugetul de stat în luna iunie 2020, care sunt puțin mai mici decât cele din iunie 2019. Evoluția PIB-ului pentru primul trimestru 2020, pe fundalul epidemiei, este mai bună decât datele PIB-ului din trimestrul 4 al anului 2019. 

Republica Moldova a îndeplinit condiționalitățile pentru a primi a doua tranșă a asistenței macrofinanciare din partea UE. „A fost votată legea cu privire la activitatea ONG-urilor. Considerăm că RM a îndeplinit condiționalitățile, așteptăm reacția partenerilor UE. S-a avansat în negocierea referitor la cele 100 milioane euro asistență macrofinanciară, anunțată acum câteva luni”, a spus Ion Chicu. Săptămâna curentă, premierul va participa la ședința șefilor de state și Guverne ai țărilor membre ale Parteneriatului estic.

Prim-ministrul a încheiat declarațiile cu un îndemn către cetățeni să fie responsabili și să respecte cu strictețe normele sanitar epidemiologice anunțate de specialiști, anunță un comunicat al Executivului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus