Prim-ministrul Ion Chicu a participat la ședința tradițională a conducerii de vârf a țării, unde a fost discutată evoluția situației epidemiologice în Republica Moldova, dar și revenirea la activitățile economice.
Premierul a chemat societatea să manifeste maximă responsabilitate în respectarea regulilor epidemiologice: „Este important ca sistemul medical sa facă față acestui salt de număr de cazuri. Mai complicată situația e cu personalul medical care este extenuat. De aceea vin cu mesajul către populație să manifeste disciplina și respectarea regulilor. În afară de locuri în spitale, avem nevoie și de oameni care să ne îngrijească acolo. Am avut deficit de cadre medicale și înainte de pandemie, iar acum este și mai accentuat”.
Pe 23 iunie, se va convoca în ședință Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, pentru a examina necesitatea extinderii, cu o lună, starea de urgență națională în sănătate publică.
Ion Chicu a anunțat că în următoarele zile vor ajunge în țară primele loturi de echipamente medicale din partea Uniunii Europene. Acordarea suportului, în valoare de 30 de mil. euro, a fost anunțată în martie curent și este destinată celor 6 state ale Parteneriatului Estic, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Planul Guvernului de reconstrucție a infrastructurii rutiere în țară se restabilește. Se muncește intensiv pe reconstrucția traseului Chișinău-Giurgiulești, dar și a traseului spre Vulcănești. Companiile constructoare au asigurat că vor fi respectate termenul asumat. Azi va avea loc prima licitație în cadrul programului de reconstrucție a drumurilor în localități, „Drumuri Bune”, iar din iulie vor începe lucrările de reparație. „Revenim la activitățile cotidiene normale, legate de reconstrucția infrastructurii, în paralel, crearea locurilor de muncă și asigurarea veniturilor pentru cetățenii RM”, a spus Ion Chicu.