Trimite e-mail | Printeaza
Social
24.06.2020

Consolidarea securității sociale în relațiile moldo-spaniole și moldo-elene

Consolidarea securității sociale în relațiile moldo-spaniole și moldo-elene

Astăzi, 24 iunie curent, în cadrul ședinței guvernului, a fost aprobată inițierea negocierilor asupra proiectelor Aranjamentelor administrative pentru aplicarea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Elenă și a Acordului în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Regatul Spaniei.

Scopul Aranjamentelor rezidă în stabilirea condiţiilor şi procedurilor de colaborare între autorităţile şi instituţiile competente pentru implementarea Acordurilor, facilitarea comunicării dintre instituţiile competente ale statelor contractante, în vederea schimbului de documente şi informaţii, stabilirii dreptului la prestaţiile de asigurări sociale, pentru a scuti persoanele îndreptățite, de deplasarea pe teritoriul celuilalt stat în aceste scopuri.

Astfel, persoanele care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă și/sau domiciliază pe teritoriul unuia din statele contractante, vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de afecțiuni generale, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzată de boli profesionale și pensii de urmaș.

Totodată, a fost aprobată componența nominală a delegației de negociatori. Aceasta este constituită din experți din cadrul: Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Casa Națională de Asigurări Sociale și Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus