Pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă, solicitantul trebuie să atingă vârsta standard de pensionare și să contribuie la sistemul public de pensii o anumită perioadă de timp.
Începând cu 1 iulie, curent, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 59 de ani și va crește treptat până la 63 de ani până la 1 iulie 2028. Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 32 de ani și va crește treptat până la 34 de ani.
În acelaşi timp, bărbaţii, care intenţionează să-şi perfecteze pensia pentru limită de vârstă, trebuie să aibă 63 de ani și stagiu de cotizare de 34 de ani, condiţiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.
De menționat, că atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei pensia pentru limita de vârstă se stabilește în condițiile unui stagiu minim de cotizare de cel puţin 15 ani.
Cu respectarea condițiilor specific prevăzute de lege, reduceri ale vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Ele pot să se pensioneze cu 3 ani înainte de vârsta standard de pensionare, respectiv, de la 1 iulie 2020 la vârsta de 56 de ani.
Conform legii, cei care au lucrat în condiţii deosebite de muncă pot să iasă la pensie mai devreme în funcție de durata stagiului de cotizare realizat în aceste condiții. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări Sociale www.cnas.md la rubrica “Pensii”.
În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat pe baza stagiului de cotizare realizat pe parcursul activității de muncă a solicitantului şi veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale.
Amintim, că la stabilirea pensiei nu se mai prezintă certificatele de salariu de la activităţile realizate până la 1 ianuarie 1999 deoarece pensia se calculează doar în baza venitului asigurat realizat după 01.01.1999, reflectat în contul personal de asigurări sociale al persoanei asigurate din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale. Totodată se ia în considerare stagiul de cotizare realizat în toată perioada de activitate confirmat prin carnetul de muncă.
Potrivit CNAS, că pentru a beneficia de pensie de la data atingerii vârstei de pensionare cererea şi actele necesare se depun la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu în termen de 30 de zile de la această dată. În cazul depunerii cererii de pensionare cu depăşirea termenului de 30 de zile, pensia pentru limită de vârstă se va acorda de la data prezentării ultimului act necesar.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
29.06.2020Noi reguli privind vârsta de pensionare intră în vigoare la 1 iulie
Comentarii (0)