Minstrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a participat la cea de-a 86-a reuniune a Consiliului Economic al Comunităţii Statelor Independente. Evenimentul s-a desfășurat în regim de videoconferință cu participarea reprezentanților ai 10 țări-membre ale CSI.
Agenda reuniunii a cuprins 11 subiecte de interes comun. Părțile au examinat situația socio-economică din statele membre ale CSI și posibilele măsuri comune de atenuare a consecințelor pandemiei de COVID-19.
Sergiu Railean s-a referit la accelerarea cooperării în domeniul comercial-economic, diversificarea bunurilor, serviciilor, precum și a piețelor între statele CSI: „Scopul nostru comun este să menținem în situația actuală un echilibru și să acționăm astfel încât rezultatele cooperării în spațiul CSI să aibă un impact pozitiv asupra societății și mediului de afaceri din țările noastre. Este important să continuăm dezvoltarea relațiilor comercial-economice reciproc avantajoase, prin valorificarea potențialului existent în domeniul energetic și transport, precum și implementarea proiectelor comune în diverse domenii”.
În context, ministrul Railean a menționat că, în perioada ianuarie – aprilie 2020 schimburile comerciale a Republicii Moldova cu țările CSI au constituit circa 540,9 milioane de dolari. În perioada de referință, exporturile au atins cifra de 129,0 milioane de dolari, cu o scădere de 7,2% față de aceeași perioadă din 2019. În ceea ce privește importurile, acestea s-au ridicat la 411,9 milioane de dolari și au scăzut cu 17,5% față de aceeași perioadă din 2019.
Unul din subiectele importante abordate în cadrul reuniunii a fost crearea la Moscova, pe teritoriul Expoziției Realizărilor Economiei Naționale, a centrelor expoziționale și comerciale ale statelor membre CSI și organizarea activității acestora. De asemenea, a fost discutat proiectul Planului de măsuri pentru punerea în aplicare a Strategiei pentru asigurarea securității transporturilor pe teritoriile statelor membre ale CSI, pentru perioada anilor 2020-2025.
Consiliul Economic al CSI este principalul organ executiv care asigură punerea în aplicare a acordurilor semnate în cadrul CSI, a deciziilor Consiliului șefilor de state și ale șefilor de Guvern ai Comunității, constituirea și funcționarea zonei de liber schimb și alte aspecte ale cooperării economice în spațiul CSI, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.07.2020Ministrul Sergiu Railean a participat la cea de-a 86-a reuniune a Consiliului Economic al Comunităţii Statelor Independente
Comentarii (0)