Comisia de control al finanțelor publice a Parlamentului Republicii Moldova a audiat, în ședința de astăzi, un raport privind decizia alocării mijloacelor financiare în sumă de până la 71306,2 mii lei Societății cu Răspundere Limitată „Arena Națională”.
Informația a fost prezentată de către reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Proprietății Publice, Ministerul Finanțelor, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova .
Recent, Guvernul a aprobat o hotărâre ce prevede alocarea unor fonduri în mărime de până la 71306,2 mii lei Societății cu Răspundere Limitată „Arena Națională”, inclusiv pentru rambursarea investiției efectuate de compania privată în procesul de construcție și majorarea capitalului social al SRL „Arena Națională”.
Membrii Comisiei au solicitat informații suplimentare privind implementarea contractului de parteneriat public-privat pentru proiectarea şi construcția arenei polivalente de interes național (”Arena Națională), inclusiv studiul de fezabilitate, lista responsabililor de negocierea contractului, riscurile existente în cadrul realizării proiectului, etc.
Audierea structurilor guvernamentale se încadrează în funcția de control parlamentar asupra puterii executive, care este una din atribuțiile de bază ale Parlamentului.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.07.2020Comisia de control al finanțelor publice a audiat un raport privind majorarea capitalului social al SRL „Arena Națională”
Comentarii (0)