Astăzi, cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de Hotărâre de Guvern, privind acordarea suportului financiar unic în mărime de 700 lei, beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat, în vederea sporirii gradului de protecție socială a acestor categorii de persoane.
Suportul financiar unic va fi acordat tuturor beneficiarilor de pensii stabilite până la 1 octombrie 2020, al căror cuantum nu depăşeşte 3000 lei, indiferent de tipul de pensie, precum și tuturor beneficiarii de alocații sociale de stat, cu excepția alocației pentru îngrijire, însoțire și supraveghere.
De acest suport oferit din partea statului vor beneficia 659886 de persoane, inclusiv 462948 beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, 109219 beneficiari de pensii de dizabilitate, 10897 beneficiari de pensii de urmaș, 723 beneficiari de pensii militarilor în termen și membrilor lor de familie și 68852 beneficiari de alocații sociale de stat.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, cheltuielile necesare pentru acordarea suportului financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat constituie 466308,4 mii lei, sumele fiind prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
15.07.2020659 886 beneficiari de pensii și alocații sociale de stat vor primi suportul financiar unic de 700 lei din partea statului
Comentarii (0)