Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, i-a invitat astăzi, la dialog pe reprezentanții mai multor bănci comerciale din țară, pentru a discuta modalitățile de sprijin pentru agricultorii creditați și afectați de seceta hidrologică din anul curent.
Ședinta a fost organizată în contextul multiplelor solicitări din partea agricultorilor de a le oferi suport și de a interveni cu soluții eficiente pentru problemele cu care se confruntă în prezent din cauza calamităților naturale curente și ale efectelor pandemiei COVID-19.
Ministrul Ion Perju a solicitat viziunea reprezentanților instituțiilor bancare referitor la situația actuală și i-a îndemnat să genereze soluții optime.
„Suntem concentrați pe redresarea sectorului agroalimentar și împreună cu toate instituțiile abilitate depunem eforturi maxime, în acest sens. Vă mulțumesc că ați acceptat invitația la dialog, prezența dumneavoastră îmi dă speranțe că băncile comerciale din țară nu rămân indiferente la problemele enunțate, ci dimpotrivă sunt dispuse să colaboreze cu clienții care au avut de suferit în urma condițiilor climaterice nefaste din acest an. Sper să examinați cele mai optime soluții privind reeșalonarea creditelor fără aplicarea penalităților de întârziere și a comisioanelor pentru prelungirea creditelor”, a enunțat ministrul.
De asemenea, oficialul a subliniat că acum nu ar fi corect să ne bazăm pe estimările volumului producției agricole, deoarece agricultura întotdeauna a fost domeniul cel mai supus riscurilor climaterice. Astfel, volumul de producție poate fi cuantificat doar după depozitarea în hambare și/sau elevatoare.
Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a menționat că la moment în ultimă etapă de promovare sunt modificările la Legea Nr. 243/2006 privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură, prin care cuantumul de subvenționare a primei va fi majorat până la 70%, inclusiv crearea produselor noi în domeniul asigurărilor agricole, datorită cărora va fi asigurată nu doar cantitatea producției agricole, dar și calitatea acesteia.
Reprezentanții instituțiilor bancare au manifestat deschidere spre colaborare și au lansat îndemnul la dialog cu agricultorii. De asemenea, aceștia au confirmat disponibilitatea de a contribui la crearea unor facilități și circumstanțe favorabile pentru producătorii agricoli, care au demonstrat responsabilitate și au câștigat încredere de-a lungul timpului. În aceeași ordine de idei, au declarat că vor lua în considerație solicitările Ministerului și au subliniat că băncile pregătesc pachete de credite pentru sezonul de toamnă ce vor permite producătorilor agricoli să solicite mijloace financiare suplimentare în condiții favorabile, care vor contribui la generarea de profit în întreprinderi.
În încheiere, Ion Perju a mulțumit pentru prezența și implicarea reprezentanților băncilor comerciale, reiterând importanța conjugării eforturilor în vederea susținerii producătorilor agricoli, prin oferirea unei game largi de oportunități.