În acest sens, pe 16 iulie, Parlamentul a votat în lectură finală o serie de amendamente la Legea insolvabilității, care au fost elaborate de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, noile modificări ale Legii insolvabilității vin în ajutorul întreprinderilor aflate în dificultate financiară sau intrate în proces de insolvabilitate, permițând restructurarea extrajudiciară a companiilor, fluidizarea circuitului financiar și accesului la finanțare a agenților economici în privința cărora a fost intentată procedura de insolvabilitate, inclusiv prin reglementarea posibilității de finanțare post-intentare, maximizarea ratei de recuperare a creanțelor creditorilor etc.
De asemenea, modificările se referă la simplificarea accesului creditorilor la procedura colectivă, fără hotărâri judecătorești irevocabile, doar în baza temeiurilor de insolvabilitate. Astfel, creditorul poate iniția procedura colectivă dacă există unul dintre temeiurile de insolvabilitate cum ar fi incapacitatea de plată sau supra îndatorarea întreprinderii așa ca în alte țări, fără ca să fie obligat să obțină mai întâi o hotărâre judecătorească. De asemenea, fiind în faliment, lichidatorul care nu a vândut bunul în licitații cu strigare, le poate vinde în licitație cu reducere, cu condiția evaluării independente și acordului creditorilor privind reducerea prețului. Iar în cadrul restructurării accelerate, după negocierea extrajudiciară a planului cu creditorii afectați, se trece direct la votarea și implementarea lui.
Amendamentele la Lege mai oferă protecție debitorilor de bună-credință împotriva abuzurilor creditorilor, prin stabilirea unei perioade minime de 60 zile, în care prezumția incapacității de plată nu operează și posibilitatea răsturnării prezumției prin probe (executarea obligației sau contestarea ei) și eliberează de dreptul de a cere despăgubiri de la creditorul care înaintează cerere de insolvabilitate în lipsa temeiurilor legale.
Conform Legii, creditorii vor avea posibilitatea recuperării unei părți mai mari din creanțe, prin exceptarea de la moratoriu pentru bunurile grevate cu garanții care nu sunt necesare procedurii de restructurare sau vânzării afacerii. Totodată, acesta va avea posibilitatea calculării dobânzilor la creanțele garantate, până la valoarea gajului.
„Prin aceste modificări la Legea insolvabilității vrem să ajutăm întreprinderile aflate în dificultate financiară să evite falimentul și să se restructureze. Aceste prevederi sunt actuale și necesare, în special acum, în perioada crizei pandemice, când întreprinderile se confruntă cu o multitudine de provocări. Astfel, ne dorim să prevenim insolvența, să păstrăm viabilitatea întreprinderilor și locurile de muncă”, susține ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean.
Proiectul a fost consultat cu Asociația Băncilor, Curtea Supremă de Justiție, Curtea de Apel, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Confederația Sindicatelor etc. Unul din principalele efecte scontate ale proiectului va fi creșterea Republicii Moldova în clasamentul „Doing business”, efectuat de Banca Mondială la capitolul „Soluționarea insolvabilității”.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.07.2020Întreprinderile intrate în insolvabilitate, dar care sunt viabile își vor putea redresa situația financiară printr-o procedură simplă și rapidă
Comentarii (0)