Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, a organizat astăzi o reuniune în format videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova privind organizarea alegerilor prezidențiale.
Ministrul a pus în discuție aspecte practice de organizare a scrutinului din toamna anului curent, în conformitate cu prevederile legale naționale și în coordonare cu autoritățile competente din țările de reședință.
Șeful diplomației moldovenești a cerut consultarea partenerilor din țările de reședință asupra modului de organizare a scrutinului în condiții de criză pandemică, dar și analizarea experienței altor state, care au organizat, recent, scrutine electorale.
Oleg Țulea a reiterat solicitarea difuzării prin intermediul resurselor informaționale ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare a anunțului CEC cu privire la înregistrarea prealabilă pentru alegerile prezidențiale a cetățenilor cu drept de vot din străinătate, prin completarea formularului de înregistrare on-line, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md.
De asemenea, în cadrul reuniunii, au fost împărtășite informațiile privind rezultatele comunicării ministerului cu reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, dar și experiențele scrutinelor precedente desfășurate peste hotare.
În conformitate cu prevederile Codului Electoral, secțiile de votare în străinătate se constituie de către Comisia Electorală Centrală, cu cel puțin 35 de zile înainte de data alegerilor, cu avizul prealabil al MAEIE.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
23.07.2020Pregătirea pentru desfășurarea scrutinului prezidențial în secțiile de votare din afara țării, în atenția MAEIE
Comentarii (0)