Prim-ministrul Ion Chicu a participat la ședința săptămânală cu președintele țării,Igor Dodon, și speakerul Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Oficialii au discutat evoluția situației epidemiologice, măsurile întreprinse de Executiv în vederea susținerii sectorului agricol afectat de intemperii, dar și etapele de pregătire pentru reluarea procesului educațional.
În cadrul briefingului de presă, premierul a menționat că Guvernul va aloca cca 50 milioane de lei pentru dotarea instituțiilor de învățământ cu dispozitive medicale, consumabile și dezinfectanți, pentru a reduce la maxim riscurile sanitare pentru copii: „Suntem în plină campanie de pregătire pentru începerea noului an scolar. Sperăm că va începe, tradițional, la 1 septembrie, după modelele lansate de MECC și respectând instrucțiunile propuse de CNESP.”
Un subiect important discutat la ședința conducerii țării a fost și cel legat de ratificarea acordului de 100 milioane de euro oferit Republicii Moldova de UE, dar și reluarea negocierilor cu Federația Rusă privind creditul de 200 milioane de euro. Următorul pas va fi aprobarea lor de către Legislativ.
Ion Chicu a informat și despre ultimele decizii luate de Guvern în vederea recuperării pagubelor suportate de agricultori. „Sperăm că într-o săptămână agricultorii, a căror culturi din prima grupă au fost compromise, să-și primească banii, conform actelor prezentate. Instituțiile responsabile au început deja să evalueze și pierderile legate de culturile din grupa a doua. În cazul în care va fi necesar, vom veni cu alocări suplimentare de mijloace financiare”, a subliniat prim-ministrul.
Cât despre situația pandemică, premierul a specificat că evoluția este una negativă în țara noastră, iar antirecordurile se reînnoiesc de la o zi la alta și la nivel global. În acest sens, a fost amintit faptul că Guvernul a extins pachetul de servicii medicale care pot fi acoperite de polița de asigurare, printre care testele pentru determinarea virusului SARS-Cov-2 și a anticorpilor la coronavirus. Șeful Executivului a îndemnat agenții economici și cetățenii să respecte cu strictețe normele sanitar-epidemiologice, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.08.2020Ion Chicu: Sperăm că într-o săptămână agricultorii, a căror culturi din prima grupă au fost compromise, să-și primească banii, conform actelor prezentate
Comentarii (0)