Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4663 locuințe. Alte 29 de cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele garanție în acest sens.
Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,34 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,17 miliarde lei.
Din 4663 beneficiari, 3237 sunt familii, iar 1426 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,2 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 662 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1787 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 376 – în cadrul programului Prima Casă 4.
Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 19,04 milioane lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 5,78 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 11,69 milioane lei, iar în cadrul programului Prima Casă 4 – 1,57 milioane lei.
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,01 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 595,47 mii lei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, din numărul total de locuințe procurate, 4361 sunt amplasate în zonele urbane, iar 302 - în zonele rurale. 4294 locuințe procurate sunt apartamente, iar 369 - case de locuit individuale.
Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
06.08.2020Prima Casă: Prin intermediul Programului au fost procurate încă 51 de locuințe
Comentarii (0)