Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.09.2020

Guvernul a aprobat noi măsuri de susținere a producătorilor agricoli care au avut se suferit din cauza secetei

Guvernul a aprobat noi măsuri de susținere a producătorilor agricoli care au avut se suferit din cauza secetei

Prim-ministrul Ion Chicu a condus ședința Cabinetului de miniștri, în cadrul căreia au fost operate modificări la buget și au fost aprobate o serie de proiecte importante pentru agricultori și pensionari.

Primul subiect de pe agendă a fost aprobarea proiectului de lege care prevede rectificarea bugetului de stat pentru anul 2020. Ministrul Finanțelor a declarat că modificările erau necesare pentru ajustarea indicatorilor bugetari la venituri, cheltuieli și deficit, ținând cont de evoluția economiei naționale sub presiunea efectelor pandemiei COVID-19, dar și a calamităților naturale. Potrivit documentului, veniturile scad cu 649,5 milioane de lei, cheltuielile – cu 1 miliard 856 de milioane de lei, iar deficitul este redus cu 1 miliard 207 milioane de lei. Așadar, veniturile bugetului de stat pentru 2020 vor fi de 37,2 miliarde de lei, cheltuielile - 53,2 miliarde de lei, iar deficitul de aproape 16 miliarde de lei.

Premierul a subliniat importanța efectuării modificărilor la bugetul de stat: „Este o precondiție a Fondului Monetar Internațional de a diminua deficitul de la 8,5% la 8%, dar și o necesitate de suplimentare a mijloacelor financiare în educație, agricultură, asigurări sociale și alte domenii”.  

În cadrul ședinței a fost votat proiectul de hotărâre care prevede indexarea, de la 1 octombrie curent, a pensiilor și a altor prestații sociale, indiferent de tipul și mărimea acestora. Astfel, de la 1 octombrie 2020 cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituie 1 143,57 lei. Diferenţa dintre cuantumul pensiei minime şi cuantumul pensiei calculate se va achita din mijloacele bugetului de stat. În plus, beneficiarii de pensii și de alocații sociale al căror cuantum este sub 3000 lei vor primi suportului financiar unic (majorat cu 200 de lei), care constituie 900 lei.

Vor fi remunerate și cadrele didactice care lucrează în condiții impuse de pandemie, cu volum de lucru mai mare și program prelungit. În acest sens va fi alocat un buget de cca 100 milioane de lei. Alte 31 de milioane de lei vor fi alocate pentru asigurarea cu dezinfectanți a instituțiilor de învățământ.

În scopul susținerii agenților economici din agricultură afectați de condițiile climaterice nefavorabile, Executivul a venit cu un pachet de măsuri care prevede majorarea accesibilității la resurse financiare prin: instituirea unor condiții favorabile pentru aplicarea la Programul de subvenționare a dobânzilor și Programul de rambursare a TVA, instituirea moratoriului asupra controalelor fiscale până la 31 decembrie 2020, precum și implementarea Programului de subvenționare a dobânzilor.


„Pe lângă acele 300 milioane lei pe care le-am alocat în luna august pentru compensarea parțială a primei grupe de cereale (în sumă de 1500 lei), astăzi venim cu măsuri suplimentare, care au un cost bugetar de 100 milioane lei și pe care le-am convenit anterior cu agricultorii”, a completat Ion Chicu.

Ministrul Perju a prezentat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă în vederea realizării proiectului „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale”. Proiectul are drept scop stimularea creşterii economice în zonă, prin investiții în infrastructura de irigaţii, îmbunătăţirea drumurilor rurale de acces, oferirea granturilor şi împrumuturilor pentru investirea în infrastructura pieţei etc. Suma împrumutului constituie 18,93 mil. Euro, iar suma grantului este de 5,53 mil. dolari SUA.

Cabinetul de miniștri a  dat aviz pozitiv proiectului de lege privind aplicarea Acordului între Republica Moldova și Federația Rusă în domeniul securității sociale. Documentul reglementează procedurile de colaborare între autoritățile ambelor state, în vederea schimbului de documente şi informaţii, pentru stabilirea dreptului la prestaţiile de asigurări sociale. Astfel, persoanele care nu au realizat un stagiu de cotizare minim necesar pe teritoriul Republicii Moldova de 15 ani, dar îndeplinesc această condiție prin totalizarea perioadelor de asigurare în ambele state, vor avea drepturi de pensie dobândite corelativ plății contribuțiilor de asigurări sociale. Atât Republica Moldova, cât și Federația Rusă vor calcula și vor achita pensia doar pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul propriu.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a prezentat spre aprobare Protocolul de modificare a Aranjamentului pentru aplicarea Acordului în domeniul asigurărilor sociale dintre Republica Moldova și Republica Estonia. Acesta prevede substituirea pensiei cu alocație pentru incapacitate de muncă acordată de Republica Estonia persoanelor cu reședință sau domiciliu în țară. Totodată, o normă cu caracter provizoriu prevede acordarea în continuare a pensiei pentru incapacitate de muncă persoanelor care și-au stabilit domiciliul în Republica Moldova până la expirarea termenului stabilit al incapacității de muncă.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus