În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice (Monitorul Oficial, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, la propunerea Directorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, începând cu data de 16 mai, prin Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, a fost declarată starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Urmare a analizei situației epidemiologice actuale, precum și a evaluării nivelului de respectare a măsurilor de sănătate publică, Comisia națională extraordinară de sănătate publică,
HOTĂRĂŞTE:
1. Se prelungește, până la data de 30 septembrie 2020 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, cu posibilitatea de revizuire a termenului dat în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național.
2. Se aprobă Planul de pregătire și răspuns la infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19) - Versiunea 2. Planul va fi publicat pe pagina oficială a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
3. Se reiterează măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19, obligatorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova, valabile pe perioada stării de urgență în sănătate publică, conform Anexei nr. 1 la Hotărârea nr. 21 din 24 iulie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, cu modificările ulterioare.
4. Se prelungește, până la 30 septembrie inclusiv, termenul de aplicare a următoarelor măsuri restrictive:
4.1. Interzicerea aflării în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane. Respectarea distanței sociale/fizice de 1 (unu) metru rămâne a fi obligatorie, indiferent de numărul de persoane prezente în locurile publice.
4.2. Interzicerea aflării persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă.
4.3. Interzicerea aflării pe terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, parcuri de distracții și zone de agrement.
4.4. Suspendarea activității cluburilor de noapte ce se referă la activitatea discotecilor incluse în codul CAEM 56.30 și a ringurilor de dans incluse în codul CAEM 93.29, indiferent de denumirea de firmă a unității comerciale (ca exemplu: disco-bar, club de noapte, karaoke, night-club, discotecă, club etc.).
4.5. Interzicerea desfășurării activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte.
5. Se admite organizarea și desfășurarea evenimentelor festive, cu caracter unic, în unitățile de alimentație publică, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și a Instrucțiunii privind prevenirea infecției COVID-19 la desfășurarea evenimentelor festive în unitățile de alimentație publică.
6. Se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu). Întrunirile nu pot fi organizate în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție.
7. Se admite, organizarea întrunirilor/reunirilor în grup, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și a Instrucțiunii privind prevenirea infecției COVID-19, conform Anexei nr. l la Hotărârea nr. 21 din 24 iulie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.
8. Subpunctul 5.3. din Hotărârea nr. 26 din 21 august 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică se expune în următoarea redacție:
„5.3. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova și vin din țările clasificate ca zonă verde, nu vor completa Fișa epidemiologică și nu vor fi obligați de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile. În cazul când punctul de pornire este situat într-o țară clasificată ca zonă verde, iar în timpul călătoriei a fost tranzitată țara clasificată ca zonă roșie, inclusiv tranzit aeroportuar, atunci persoana este considerată ca venită din zona roșie, completează fișa epidemiologică și este obligată să respecte regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile”.
9. Subpunctul 5.4.4. din Hotărârea nr. 26 din 21 august 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică se expune în următoarea redacție:
„ 5.4.4. Elevii/studenții, care urmează să susțină examene de admitere sau de finalizare a studiilor, care merg la studii în unități/instituții de învățământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activități legate de finalizarea/organizarea/desfășurarea studiilor, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepția se aplică și pentru reprezentantul legal sau însoțitorul desemnat prin declarație de către reprezentantul legal”.
10. Subpunctul 5.6.3. din Hotărârea nr. 26 din 21 august 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică se expune în următoarea redacție:
„ 5.6.3. Elevii/studenții, care urmează să susțină examene de admitere sau de finalizare a studiilor, care merg la studii în unități/instituții de învățământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activități legate de finalizarea/organizarea/desfășurarea studiilor, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepția se aplică și pentru reprezentantul legal sau însoțitorul desemnat prin declarație de către reprezentantul legal”.
11. Se abrogă punctele 5.7. și 5.8. din Hotărârea nr. 26 din 21 august 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.
12. Se recomandă Comisiilor electorale de circumscripție să coordoneze instituțiile/edificiile preconizate pentru organizarea scrutinului electoral cu Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică întru asigurarea respectării măsurilor de sănătate publică, prevăzute în Anexă la Hotărârea nr. 24 din 12 august 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.
13. Se recomandă, după posibilitate, organizarea activității birourilor electorale/secțiilor de votare în alte instituții/edificii decât instituțiile de învățământ, reieșind din situația epidemiologică prin infecția cu COVID-19.
14. Se recomandă reprezentanților mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19.
15. Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, pentru persoanele fizice și juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.
16. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică, vor asigura, revizuirea tuturor hotărârilor/dispozițiilor aprobate, aducându-le în concordanță cu Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.
17. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.
18. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.
Președinte al Comisiei, Prim-ministru Ion CHICU
Vicepreședinte al Comisiei, ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica DUMBRĂVEANU
Secretar al Comisiei, director interimar al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică Vasile GUȘTIUC
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
14.09.2020Hotărârea nr. 30 din 11 septembrie 2020 a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică
Comentarii (0)