Trimite e-mail | Printeaza
Economie
24.09.2020

Interconectarea piețelor energiei electrice a Republicii Moldova și Ucrainei pe agenda proiectului EU4Energy

Interconectarea piețelor energiei electrice a Republicii Moldova și Ucrainei pe agenda proiectului EU4Energy

Interconectarea rețelelor electrice a Republicii Moldova cu ale Uniunii Europene, progresele realizate privind alinierea legislației naționale la acquis-ul european și implementarea acesteia, cuplarea piețelor energiei electrice dintre Republica Moldova și Ucraina au fost unele dintre subiectele discutate astăzi, 24 septembrie, în cadrul dialogului de nivel înalt al reprezentanților Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Î.S. „Moldelectrica” cu experții Secretariatului Comunității Energetice și reprezentanții instituțiilor de resort din Ucraina.

Evenimentul de astăzi a fost organizat în cadrul componentei Guvernanță Energetică a proiectului EU4Energy și reflectă progresul obținut în implementarea reformelor în sectorul electroenergetic al Republicii Moldova. De asemenea, în cadrul dialogului de nivel înalt s-a discutat despre colaborarea dintre Republica Moldova și Ucraina în vederea implementării mecanismelor de echilibrare și interconexiune.

În cuvântul de salut, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a declarat că pentru Republica Moldova este imperativă alinierea legislației naționale în sectorul energetic la acquis-ul european, iar din momentul accederii pe platforma Comunității Energetice și semnării Acordul de Asociere cu UE, țara noastră a înregistrat progrese vizibile la acest capitol.

De asemenea, Sergiu Railean și-a exprimat dorința și angajamentul Guvernului de la Chișinău de a continua dialogul cu Guvernul de la Kiev privind colaborarea bilaterală pe conectarea infrastructurilor naționale la rețeaua electrică continentală.

„Deoarece atât Guvernul Republicii Moldova, cât și cel al Ucrainei au drept priorități dezvoltarea continuă și sustenabilă a sectorului electroenergetic, creșterea securității energetice, interconectarea rețelelor de energie electrică cu rețelele europene, consider esențială menținerea unui dialog dinamic pentru realizarea acestor obiective”, a declarat ministrul Sergiu Railean.

La rândul său, directorul Secretariatului Comunității Energetice, Janez Kopac, a reiterat susținerea instituțiilor europene în procesul de modernizare a sectorului energetic al Republicii Moldova și creșterea gardului de securitate energetică a țării.

Menționăm că inițiativa EU4Energy acoperă tot sprijinul Uniunii Europene pentru îmbunătățirea aprovizionării cu energie, securitate și conectivitate, precum și pentru promovarea eficienței energetice și a utilizării surselor de energie regenerabile în țările partenere din Europa de Est, precum Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus