Consiliul municipal Chișinău, întrunit astăzi în ședință extraordinară, a aprobat Regulamentul cu privire la desfășurarea activității de comerț în municipiul Chișinău, în redacție nouă.
Documentul are drept scop crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în cadrul municipiului, precum asigurarea liberei concurențe, protecția vieții, sănătății, securității și intereselor economice și sociale ale cetățenilor, stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, simplificarea procedurilor de lansare a activităților de comerț.
Totodată, Regulamentul stabilește interdicțiile și cerințele de desfășurare a activității de comerț în municipiul Chișinău, în conformitate cu prevederile Legii nr. 231/2010, privind comerțul interior, art. 6, alin. 1, în următoarele privințe: interdicția de a desfășura activitate de comerț, inclusiv ambulant în perimetrul anumitor zone sau străzi / în intervalul anumitor zile sau ore; modul de desfășurare a activității de comerț în apropierea edificiilor instituțiilor publice; distribuirea activității de comerț pe anumite zone, precum și în locurile de interes turistic.
În cadrul aceleiași ședințe, Consilierii municipali au aprobat și Regulamentul privind licitațiile cu strigare pentru obținerea dreptului de a încheia un contract privind amplasarea unității de comerț ambulant stradal pe teritoriul capitalei.
Scopul elaborării documentului dat constă în asigurarea realizării Planului de Implementare a Conceptului privind desfășurarea comerțului ambulant stradal în orașul Chișinău, aprobat prin decizia CMC nr. 12/1 din 23.07.2020, întru sistematizarea acţiunilor întreprinse, orientate spre stimularea comerţului ambulant organizat şi modern și dezvoltarea concurenței loiale. Regulamentul stabilește modul de organizare și de desfășurare a licitațiilor pentru dreptul de a amplasa unități de comerț ambulant stradal pe teritoriul municipiului, condițiile de participare la concurs și de achitare a costului bunului adjudecat.
Aprobarea documentului va permite crearea condițiilor și posibilităților egale pentru toți participanții, în scopul obținerii dreptului de a încheia contract privind amplasarea unității de comerț ambulant stradal pe teritoriul municipiului Chișinău; încheierea contractelor propriu-zise, precum și acumularea veniturilor la bugetul local.
În context, edilul capitalei, Ion Ceban, a mulțumit viceprimarului de ramură, Inga Ionesii și echipei executivului, implicate în procesul de elaborare a documentelor, precum și consilierilor municipali, care au aprobat proiectele decizii prin care vor fi reglementate activitățile de comerț pe teritoriul municipiului Chișinău.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.10.2020Consiliul municipal Chișinău a aprobat Regulamentul de desfășurare a activității de comerț
Comentarii (0)