Situația epidemiologică în instituțiile de învățământ; consolidarea măsurilor de protecție a vieții și securității copiilor/elevilor în perioada vacanței de toamnă și desfășurarea activității instituțiilor de învățământ în care vor fi organizate birouri electorale au fost principalele subiecte discutate astăzi, 19 octombrie, în cadrul unei ședințe a conducerii Ministerului Educației, Culturii și Cercetării cu șefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ).
Conform ultimelor date actualizate, la 19 octombrie, numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 276, iar 6091 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 372 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 351 se află în izolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 69 de persoane, iar alte 64 se află în autoizolare.
Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, datele mai arată că din cele 1240 de instituții de învățământ general publice și private, 11 instituții activează la distanță din cauza carantinei ca și în cazul a 294 de clase.
În învățământul profesional tehnic, în perioada 12-16 octombrie, au fost înregistrați 24 de elevi testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, 12 – cadre didactice și 7 – reprezentanți ai personalului nedidactic și auxiliar. De asemenea, 17 grupe de elevi sunt plasate în autoizolare și 2 instituții își desfășoară activitatea în regim online.
În învățământul superior, în perioada 12-16 octombrie avem 25 de studenți testați pozitiv cu Covid-19, iar 126 de studenți se află în autoizolare. 18 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 18. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate 9 persoane.
Din numărul total de 1398 de instituții de educație timpurie, și-au reluat activitatea l-a decizia fondatorului 1134. În prezent, 9 instituții și 31 grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 10, iar alți 757 de copii se află în autoizolare. 83 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus. În autoizolare se află 113 de cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 47 de persoane, iar alte 127 se află în autoizolare.
Ministrul Igor Șarov a atras atenția șefilor OLSDÎ să instruiască profesorii și elevii asupra măsurilor de siguranță pe perioada vacanței de toamnă. „Vă rog să tratați acest subiect cu maximă seriozitate, astfel încât atât profesorii cât și elevii să aibă o vacanță sigură”.
În acest sens, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis o circulară prin care vine cu recomandări la subiectul dat. Astfel, MECC recomandă realizarea unei lecții de instruire a elevilor cu referire la profilaxia și măsurile obligatorii de protejare împotriva infectării cu COVID-19 și alte situații de risc, care pot să apară în perioada vacanței.
În cadrul ședinței de astăzi au fost puse în discuție și documentele de politici recent elaborate și anume „Reperele metodologice privind organizarea procesului educațional în condițiile învățării mixte în contextul epidemiologic de COVID-19, pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal”; „Repere metodologice privind securitatea și siguranța online a elevilor în procesul educațional la distanță pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal în anul de studii 2020-2021” și „Regulamentul de atestare al cadrelor didactice”.
Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
19.10.2020Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 276, iar 6091 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare
Comentarii (0)