Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.10.2020

Prim-ministrul Ion Chicu a convocat o ședință la Guvern pentru a examina necesitățile de reglementare a activității și acreditării școlilor auto

  Prim-ministrul Ion Chicu a convocat o ședință la Guvern pentru a examina necesitățile de reglementare a  activității și acreditării școlilor auto

Potrivit unui comunicat difuzat de guvern, la discuții au participat Igor Șarov, ministrul Educației Culturii și Cercetării, Andrei Chiciuc, directorul Agenției Naționale pentru Asigurarea Calității în Educație și Cercetare (ANACEC), dar și Tatiana Cunețchi, director-adjunct al Agenției Servicii Publice.

Anterior, în adresa Guvernului au parvenit unele solicitări din partea școlilor auto cărora le-a expirat actul permisiv, iar procesul de evaluare a acestora a fost sistat în perioada stării de urgență. „Trebuie să deblocăm situația și să nu admitem formarea cozilor de așteptare în procesul de evaluare a școlilor auto și, respectiv, la susținerea examenelor externe de către absolvenții acestora”, a spus premierul.

Directorul-adjunct al ASP, Tatiana Cunețchi, a informat premierul că la începutul anului 2020 erau acreditate 181 de școli auto, dintre care, în luna septembrie, 134 aveau actele permisive valabile, celorlalte le-a expirat între timp. De asemenea, a comunicat că în prezent sunt peste 6 mii de persoane ce nu pot fi admise la examenele externe de absolvire din cauza expirării actelor permisive ale școlilor auto unde au fost instruite.

Responsabilitatea de actualizare a actului permisiv revine școlilor auto, care trebuie inițial să depună o cerere la ANACEC pentru evaluarea externă în vederea acreditării. De asemenea, la începutul anului, MECC a informat școlile auto despre necesitatea de inițiere a procedurilor pentru evaluarea externă și obținerea actului permisiv. Însă, din cele 47 de școli auto cărora le-a expirat actul permisiv, doar 6 au depus cererea pentru evaluarea externă.

Având în vedere că școlile auto cu licența expirată continuă instruirea persoanelor și formarea grupelor noi, premierul a solicitat MECC, ANACEC și ASP să publice oficial lista școlilor auto acreditate și celor care nu au licența valabilă. „Încurajăm persoanele ca înainte de a aplica la vreo școală auto, să verifice datele oficiale, dacă este sau nu acreditată această instituție”, a menționat Ion Chicu.  

Pentru deblocarea situației privind recunoașterea studiilor realizate de cei peste 6 mii de cursanți în instituțiile auto care în perioada tranzitorie au avut actele permisive expirate, premierul a susținut soluția propusă de MECC. Aceasta prevede că școlile auto care au obținut actul permisiv, dar au instruit cursanții în perioada expirării actului, vor fi obligate să evalueze repetat cursanții în cadrul instituției,  suportând cheltuielile din bugetul instituției și să elibereze noi fișe de școlarizare absolvenților. În cazul instituțiilor care nu dețin actul permisiv, dar au realizat instruiri, cursanții vor fi reevaluați într-o altă instituție care activează în condiții legale, cu suportarea cheltuielilor din bugetul școlii.

În final, prim-ministrul a solicitat Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Fiscal de Stat și Agenției pentru Protecția Consumatorului să supravegheze activitatea școlilor auto care activează în prezent cu acte permisive expirate.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus