Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.10.2020

Cadrul bugetar pe termen mediu, aprobat în ședință de Guvern

Cadrul bugetar pe termen mediu, aprobat în ședință de Guvern

Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței de astăzi Cadrul bugetar pe termen mediu 2021-2023 (CBTM), documentul principal în baza căruia urmează a fi elaborat bugetul anual.

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, în anul curent, Cadrul bugetar pe termen mediu a fost elaborat pe fundalul impactului fără precedent al pandemiei COVID-19 și calamităților naturale asupra economiei mondiale și naționale: „Având în vedere circumstanțele excepționale legate de pandemia COVID-19 și secetă, incertitudinea economică și dificultatea de a produce o previziune macroeconomică și bugetară certă pe termen mediu și ținând cont de orientările trasate de Comisia Europeană pentru un conținut mai restrâns a acestor documente în această rundă de raportare, conținutul standard al documentului a fost modificat, având în final un alt format. Comparativ cu anii precedenți, documentul CBTM conține doar limitele de cheltuieli sectoriale, fără a fi reparizate pe măsuri/acțiuni de politici cu alocări concrete de resurse, acestea urmând să fie prezentate de către autoritățile publice centrale la etapa de prezentare a propunerilor de buget și discutate în cadrul audierilor bugetare”.

CBTM 2021-2023 se bazează pe politici macroeconomice prudente și pe eforturi de consolidare a guvernanței și a instituțiilor. Acesta are la bază bugetul rectificat pentru anul 2020 și prognoza cadrului macroeconomic din iulie 2020 elaborată de Ministerul Economiei și Infrastructurii și coordonat cu Fondul Monetar Internațional. Obiectivele pe termen scurt sunt lupta pentru combaterea efectelor pandemiei și redresarea economică post-pandemică și post-calamitate.  

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor,principalele priorități incluse în CBTM vor ghida autoritățile publice în elaborarea propunerilor lor bugetare pentru anul 2021. În conformitate cu aceste priorități, autoritățile publice centrale pot include propuneri pentru finalizarea sau raționalizarea programelor existente pentru a oferi finanțare pentru programele cu prioritate înaltă.

„Autoritățile publice centrale sunt încurajate să eficientizeze cheltuielile prin realocare în cadrul programelor. Atunci când vor elabora propunerile de buget pentru anul 2021 și estimările pe termen mediu, autoritățile publice centrale trebuie să arate modul în care planul lor bugetar răspunde priorităților guvernamentale”, a adăugat Serghei Pușcuța.

Prioritățile reformelor economice pe termen mediu derivă din Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”, Programul de activitate al Guvernului, Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și angajamentele asumate față de partenerii de dezvoltare și alte documente strategice sectoriale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus