Trimite e-mail | Printeaza
Social
02.11.2020

De astăzi începe înscrierea la grădiniță a copiilor de până la 4 ani, care nu au fost niciodată instituționalizați

De astăzi începe înscrierea la grădiniță a copiilor de până la 4 ani, care nu au fost niciodată instituționalizați

Primăria municipiului Chișinău informează că din 2 noiembrie, a.c, în capitală începe înscrierea la grădiniță a copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 - 4 ani, care nu au frecventat anterior astfel de instituții. Anunțul a fost făcut de către viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, în cadrul ședinței operative.

În context, în anul de studii 2020 - 2021, municipalitatea își propune înmatricularea în instituțiile de învățământ a circa 8743 copii cu vârsta de 2 - 4   ani în 346 grupe după cum urmează:

7238 de copii în instituțiile de învățământ preșcolar din Chișinău repartizați în 289 de grupe;
1505 copii în instituțiile de învățământ preșcolar din suburbii repartizați în 57 de grupe.
În prezent, pe teritoriul municipiului Chișinău își desfășoară activitatea 162 de grădinițe. Totodată, trei instituții din suburbii își vor relua activitatea după finalizarea lucrărilor de reparație. Este vorba despre IET nr. 101 și 171 din Băcioi și IET nr. 193 din orașul Vatra.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus