În contextul organizării turului al doilea de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 15 noiembrie 2020, Comisia Electorală Centrală vine cu următoarele precizări.
Declarațiile privind locul nou de ședere depuse la organul administrației publice locale sunt valabile și pentru turul al doilea de scrutin din 15 noiembrie 2020. Declarația de ședere este procedura prin care cetățeanul cu drept de vot declară locul aflării sale în ziua alegerilor.
Cererile privind votarea cu urna mobilă pot fi făcute până la ora 18.00 a zilei de 14 noiembrie 2020. În ziua de 15 noiembrie, cererile se depun numai până la ora 15.00. Biroul electoral recepționează toate aceste cereri și în baza lor întocmește o listă electorală „pentru votarea la locul aflării”. Cu această listă doi membri ai biroului se deplasează la adresele comunicate de solicitanți și în baza ei votează doar persoanele care au depus cereri în acest sens. Cererile depuse pentru turul întâi nu sunt valabile și la turul al doilea.
Dacă alegătorul dorește să voteze la o altă secție de votare sau într-o altă localitate, el va depune o cerere la biroul electoral al secției de votare la care este arondat, va face dovada cu actul de identitate că are dreptul să voteze la această secție de votare și va primi un certificat pentru drept de vot. Cu acest certificat el va putea vota la orice secție de votare deschisă pe teritoriul Republicii Moldova. Certificatele eliberate pentru turul întâi nu sunt valabile și pentru turul al doilea de scrutin.
Studenții și elevii cu drept de vot, care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședință în localitatea în care își fac studiile, votează în cadrul alegerilor prezidențiale conform regulilor generale. Respectiv, aceștia vor vota în secția de votare care corespunde domiciliului sau la reședinței valabile sau pot solicita certificatul cu drept de vot.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.11.2020CEC precizează modalitățile de votare pentru turul al doilea de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 15 noiembrie 2020
Comentarii (0)