Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, astăzi a avut loc ceremonia de transmitere a lotului de ajutor umanitar oferit Republicii Moldova, de către Republica Cehă, în cadrul proiectului „Răspunsul Covid 19 – Ajutăm oamenii cu dizabilități să facă față pandemiei”, implementat de organizația non-guvernamentală People in Need.
Donația constă în echipamente de protecție împotriva infecției COVID-19 (măști, mănuși, costume de protecție, dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, halate și șorțuri de unică folosință, viziere), destinate lucrătorilor medicali și beneficiarilor Centrelor de plasament temporar pentru persoanele cu dizabilități din Bădiceni (Soroca), Brânzeni (Edineț), Bălți și Cocieri (Dubăsari), în sumă totală de 588 161 MDL.
Viorica Dumbrăveanu: ”Îmi exprim recunoștința pentru suportul oferit de poporul ceh, Republicii Moldova, în contextul luptei cu pandemia COVID-19. Gestul făcut astăzi vine în sprijinul autorităților de a consolida măsurile de prevenire și control a COVID-19 în instituțiile rezidențiale, prin asigurarea cu echipamente de protecție și instruire în utilizarea corectă a acestora. Totodată, mulțumesc Ambasadei Cehe și pentru dotarea celor două spitale raionale cu paturi multifuncționale, care deja au fost distribuite secțiilor de terapie intensivă, precum și organizației People in Need, care a implementat în Republica Moldova mai multe proiecte adresate persoanelor cu dizabilități. Sper ca această asistență să contribuie la lupta cu COVID-19 și să ieșim învingători, nu doar Republica Moldova, dar și toate statele care se confruntă cu această provocare”.
Ambasadorul Republicii Cehe în Moldova, Excelența Sa, Zdeněk Krejčí: ”Republica Cehă a alocat fonduri pentru a susține Republica Moldova în răspunsul la pandemia COVID-19. Donația oferită astăzi este parte a proiectului ”Răspunsul Covid 19 – Ajutăm oamenii cu dizabilități să facă față pandemiei” , care are drept scop reducerea răspândirii COVID-19 și atenuarea efectelor pandemiei asupra profesioniștilor din domeniul sănătății și a persoanelor cu dizabilități din Moldova. În plus, proiectul prevede instruirea personalului medical și a beneficiarilor instituțiilor rezidențiale privind măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19. Un alt obiectiv al proiectului este de a reduce impactul socio-economic al pandemiei asupra persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora prin susținerea activităților generatoare de venituri”.
Menționăm că pe data de 3 noiembrie, Republica Cehă a mai oferit o donație de 21 de paturi multifuncționale pentru secțiile de terapie intensivă a Spitalelor Raionale Căușeni și Călărași, în valoare de 390.000 mii euro.
Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
10.11.2020Echipamente de protecție personală au fost distribuite instituțiilor rezidențiale din Republica Moldova, cu suportul Cehiei
Comentarii (0)