Parlamentul instituie dreptul de regres al statului împotriva judecătorilor ale căror acțiuni sau inacțiuni au contribuit la condamnarea Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În ședința plenară de astăzi, deputații au aprobat în lectura a doua un proiect de lege de modificare a 5 acte legislative.
Potrivit proiectului, judecătorii vor purta răspundere materială proporțional gradului de vinovăție stabilit în acțiunea de regres a statului față de aceștia prin care se solicită restituirea despăgubirilor achitate de stat. Judecătorii urmează a fi trași la răspundere penală sau disciplinară doar pentru cazurile în care prin sentință definitivă a fost stabilită vinovăția lor sau a fost constatată intenția sau neglijența gravă în cadrul unei proceduri disciplinare.
Și procurorii urmează a fi sancționați, potrivit inițiativei legislative. Termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere a procurorului pentru abaterile disciplinare va fi de 1 an de la data devenirii irevocabile a hotărârii instanței naționale sau internaționale, dar nu mai târziu de 5 ani de la data comiterii abaterii.
”CEDO a expediat Parlamentului Republicii Moldova o adresă în care a subliniat importanța și necesitatea reglementării, într-un cadru normativ comprehensiv, a mecanismului de aplicare a instituției regresului în contextul condamnării Republicii Moldova de către Curtea Europeană, întrucât atragerea automată la răspundere disciplinară a judecătorului doar în baza unei hotărâri a Curții Europene de condamnare a statului, fără a demonstra că legea a fost încălcată în mod intenționat de către judecător, constituie o ingerință inadmisibilă în independența judecătorului”, se menționează în nota informativă a proiectului.
Au fost modificate și completate Legea cu privire la statutul judecătorului, Codul civil, Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, Legea cu privire la agentul guvernamental și Legea cu privire la Procuratură, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.11.2020Votat în lectura a doua: judecătorii vinovați de condamnarea la CEDO a Republicii Moldova vor plăti prejudiciile provocate
Comentarii (0)