Trimite e-mail | Printeaza
IT
30.11.2020

Serviciile de telefonie fixă – mai puțin solicitate de către utilizatori

Serviciile de telefonie fixă – mai puțin solicitate de către utilizatori

Datele statistice despre evoluția pieței serviciilor de telefonie fixă în trimestrul trei al anului 2020, prezentate de către cei 23 de furnizori, Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), arată că numărul total al utilizatorilor serviciilor respective s-a diminuat cu 2,9%, comparativ cu sfârșitul anului 2019, însumând puțin peste 1 mil., volumul total al vânzărilor pe acest segment de piață a scăzut cu 13,8%, în comparație cu trimestrul III al anului trecut, totalizând 91,8 mil. lei, iar traficul de voce generat de utilizatori aproape că nu a suferit schimbări, înregistrând un volum total de aproximativ 265 mil. minute.

Potrivit datelor prezentate ANRCETI, numărul abonaților Moldtelecom a scăzut cu 2,6% și a alcătuit în jur de 935 mii, iar numărul abonaților furnizorilor alternativi s-a micșorat cu 5,5%, însumând 105,5 mii. Aceleași date arată că 913,1 mii au alcătuit persoanele fizice, iar 127,2 mii - persoanele juridice. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă, raportată la 100 de locuitori ai republicii, a scăzut cu 0,6 puncte procentuale și a alcătuit 39,4%.

Totodată, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) înregistrat de furnizori a scăzut cu 10,6% și a alcătuit 29,3 lei, iar volumul mediu lunar de minute vorbite per abonat (MoU) a crescut 5,5% și a constituit 130 minute, durata medie a unui apel fiind de 2,6 minute, în creștere cu 14,7%.

La sfârșitul trimestrului trei 2020, cota de piață a S.A.”Moldtelecom”, în funcție de venituri, a fost de 93,5%.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus