În debutul ședinței, prim-ministrul Chicu a solicitat informații de la ministrul Pavel Voicu despre consecințele protestelor agricultorilor, desfășurate pe parcursul zile de astăzi în centrul capitalei. Potrivit ministrului, protestatarii au parcat ilegal în fața clădirii Parlamentului 8 tractoare, ignorând somațiile reprezentanților forțelor de ordine. Astfel, 4 carabineri au primit leziuni în urma acțiunilor ilegale ale protestatarilor, fiind preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale. Pe marginea acțiunilor agricultorilor au fost pornite două procese penale.
Premierul Chicu a solicitat reprezentanților instituțiilor de ordine publică să întreprindă toate măsurile necesare pentru asigurarea securității cetățenilor și angajaților acestor instituții. ”Eu nu cred că în autorizația pentru protest, acești protestatari au primit permisiunea să urce cu tractoarele pe scările Parlamentului. Mai ales că aceste tractoare au fost cumpărate din impozitele plătite inclusiv de polițiști, învățători, medici, oameni de cultură. Vă rog frumos să aveți grijă de sănătatea polițiștilor și nu permiteți nimănui să-i calce cineva cu tractoarele”, a spus premierul.
Ion Chicu a menționat că 2020 a fost un an record privind suma alocărilor din Bugetul de Stat pentru agricultori, aceasta depășind 1 miliard 280 milioane de lei: „Niciodată în istoria Republicii Moldova, chiar și în ani mulți mai buni ca acesta, nu au fost alocați atâția bani din impozitele oamenilor. Eu nu cred că societatea noastră își dorește în continuare să luăm bani de la învățători și medici ca să le plătim liderilor agrari”, a conchis premierul.
Totodată, șeful Executivului și-a exprimat speranța că legile bugetar-fiscale vor fi votate de deputați în lectură finală în următoarele zile. ”Sperăm să ajungem la conștiința tuturor deputaților ca să înțeleagă cât este de important să aprobăm aceste bugete. În paralel, este nevoie să lucrăm la elaborarea cadrului normativ secundar, a acelor hotărâri de Guvern care le pun în aplicare”, a menționat Ion Chicu.
Referindu-se la ceremonia oficială de învestire a președintelui Republicii Moldova, planificată pentru data de 24 decembrie, prim-ministrul Ion Chicu a menționat că Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică a emis astăzi o hotărâre specială cu o serie de măsuri sanitar-epidemiologice, necesare de respectat în organizarea evenimentului. „Este un eveniment foarte important pentru țară și trebuie desfășurat la cel mai înalt nivel. Rog colegii de la Cancelaria de Stat, Palatul Republicii să fie asigurată respectarea acestei hotărâri cu toate rigorile sanitar-epidemiologice”, a precizat Ion Chicu.
Premierul a specificat că ne aflăm în apropierea sărbătorilor de iarnă, perioadă așteptată, în special, de copiii îngrijiți în cadrul instituțiilor specializate. „Știu că o mare parte din instituțiile statului patroneaza instituțiile de acest gen, vă rog foarte mult să păstrăm tradiția frumoasă pe care o avem în fiecare an, să ne ducem la acești copii, să-i bucurăm în ajunul sărbătorilor respective, așa cum am facut-o mereu. Îndemn toți oamenii de bună credință să facă acest lucru pentru că nevoile și problemele vor trece, dar copilașii trebuie să simtă că e sărbătoare”, a spus prim-ministrul.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.12.2020Cabinetul de miniștri s-a întrunit astăzi în ședință pentru a examina 18 proiecte aflate pe agendă
Comentarii (0)