Trimite e-mail | Printeaza
Social
16.12.2020

Guvernul a aprobat două proiecte pentru sporirea protecţiei sănătăţii și securității angajaților

Guvernul a aprobat două proiecte pentru sporirea protecţiei sănătăţii și securității angajaților

Astăzi, 16 decembrie, cabinetul de miniștri a aprobat proiectului de lege pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 161 privind serviciile de sănătate ocupațională, în scopul protecţiei sănătăţii angajaţilor, în caz de boală, boli profesionale şi accidente de muncă.

Prin ratificarea Convenţiei, fiecare stat recunoaşte relevanţa standardelor internaţionale în domeniul serviciilor de sănătate ocupaţională şi îşi asumă obligaţia de a formula, implementa şi revizui periodic o politică naţională coerentă în această direcţie.

Convenţia nr. 161 obligă statele membre să dezvolte treptat serviciile de sănătate ocupaţională pentru toţi lucrătorii, atât pentru cei angajaţi în sectorul privat, cât şi pentru cei angajaţi în sectorul public, în toate ramurile economiei naționale. Măsurile întreprinse trebuie să fie adecvate riscurilor specifice ale întreprinderilor.

Importanţa Convenţiei rezidă în mecanismul de identificare şi evaluare a riscurilor pentru sănătate la locul de muncă; supraveghere a factorilor din mediul de muncă, care ar putea afecta sănătatea salariaţilor; participare la dezvoltarea programelor de îmbunătăţire a practicilor şi schimbul de informaţii în domeniu; supraveghere a sănătăţii salariaţilor, etc.

Tot astăzi, Executivul a aprobat proiectul Hotărîrii de Guvern, care stabilește cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă.

În acest sens, angajatorii vor avea obligația de a evalua, selecta, furniza și întreține echipamentul individual de protecție, utilizat de lucrători la locul de muncă. Totodată, la selectarea echipamentului individual de protecție, angajatorii vor evalua în mod obligatoriu riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă.

Proiectul a fost elaborat în vederea transpunerii dispoziţiilor Directivei 89/656/CEE a Consiliului Europei din 30 noiembrie 1989 și are drept scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, sporirea performanțelor profesionale și micșorarea numărului de persoane care vor fi afectate de condițiile de muncă nocive și periculoase.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus