Primăria municipiului Chișinău a desfășurat miercuri, 16 decembrie, a.c., o nouă rundă de dezbateri asupra proiectului bugetului municipal pentru anul 2021, cu participarea reprezentanților societății civile, a experților economici și de politici publice, precum și consilieri municipali.
În cadrul discuțiilor, participanții la eveniment și-au expus opinia pe marginea documentului elaborat de către Executivul Primăriei, dar și asupra proiectelor investiționale care urmează a fi implementate pe parcursul anului viitor.
Discuția a fost moderată de Primarul General, Ion Ceban, care a precizat că toate propunerile înaintate vor fi analizate de către autoritățile administrației publice locale pentru proiectul final.
În context, expertul în politici economice, Veaceslav Ioniță, a precizat că municipalitatea în premieră are o nouă abordare vizavi de elaborarea principalului document financiar al capitalei. Potrivit expertului, proiectele de infrastructură nu trebuie realizate din venituri curente, cum se desfășurau în anii precedenți, dar din împrumuturi de dezvoltare. „Infrastructura urbană este o utilitate și un bun, care va fi utilizat pentru minimum 25-50 ani înainte. Nu ar fi corect ca să punem povara construcției acestei infrastructuri pe umerii unui singur an bugetar. Cei care utilizează infrastructura trebuie și să contribuie la crearea ei", a declarat expertul economic.
De asemenea, în adresa autorităților municipale au fost făcute propuneri pentru instituirea taxei de dezvoltare și a emisiunilor de obligațiuni municipale, care vin să consolideze bugetul municipal.
Totodată, participanții la eveniment au recomandat APL Chișinău ca la elaborarea bugetului, să fie luată în considerare situația social-economică din țară în contextul pandemiei de COVID-19.
Proiectul de buget pentru aul 2021 prevede venituri în sumă de 4,66 miliarde de lei, inclusiv transferuri de la bugetul de stat 2,64 miliarde lei și cheltuieli în sumă de 5,95 miliarde de lei. Soldul bugetar (deficit) preconizat este de 1,28 miliarde de lei.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.12.2020Proiectul bugetului municipal Chișinău pentru anul 2021, discutat cu experți economici, societatea civilă și consilieri municipali
Comentarii (0)